FOTBAL SUB TURNUL CHINDIEI, VOL. IV, CAP. 48, ULTIMA IMPRESIE (NU) CONTEAZĂ (returul ediției 2021 – 2022)


CAPITOLUL 48


ULTIMA IMPRESIE (NU) CONTEAZĂ (returul ediției 2021 – 2022)


Între turul şi returul campionatului, în luna noiembrie, în pauza de două săptămâni, România a ratat calificarea la Campionatul Mondial, pentru a șasea oară la rând, cea mai lungă perioadă de absență. Ultima dată când tricolorii ne-au reprezentat țara în cel mai prestigios turneu internațional de fotbal a fost în 1998, iar de atunci, calificarea a rămas un vis. Recordul precedent a fost de 5 Campionate Mondiale ratate la rând, începând cu cel din 1950 și până la cel din 1966, inclusiv. Ce s-a întâmplat? Tricolorii s-au impus cu 2-0 în deplasarea cu Liechtenstein, din preliminariile pentru CM 2022, dar nu a fost suficient, pentru că Macedonia de Nord a învins Islanda cu 3-1. Astfel, România a încheiat grupa pe
locul al treilea și a ratat prezența la baraj. La meciul victorios cu Liechtenstein, fotbalul românesc, în căutare de afaceri de vânzare a unor jucători lipsiţi de talent pentru nivelul international, a reuşit să fie şi penibil, astfel că, Enes Sali a devenit cel mai tânăr debutant la echipa naţională, la doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile. Un copil cu un gol marcat în Liga I contra ultimei clasate, Clinceni, căreia şi femeia de serviciu a Farului putea să-i dea gol în respectivul meci, încheiat cu 5-0 pentru constănţeni. Ce venea din spate, cum arăta generaţia tânără a fotbalului românesc? Să citim ce spunea Alin Buzărin în „Gazeta Sporturilor” în articolul „0-7, generația nesustenabilă”, din 20 noiembrie 2021: „Carnea de tun U20 bombardată recent de Italia aparține în totalitate guvernării Burleanu. În 2014, acești tineri aveau doar 12-13 ani. S-a trecut repejor peste recentul eșec al selecționatei U20, 0-7 în fața similarilor ca vârstă, italeni. Lobonț a încercat să vină cu câteva justificări, s-au mai vehiculat niște proverbe federale, cum că înfrângerile au și efectul terapeutic de a căli. Există însă temerea că ne-am putea face mult prea bine. Acest 0-7 la U20 vine după 1-6 cu Anglia și 0-4 cu Germania. În total 1-17!!! Oare de câtă terapie a eșecului întăritor vom mai avea parte?
Când cifrele ne păcălesc. Gazeta Sporturilor a radiografiat componența lotului nostru, oameni importanți în peisajul primei ligi, Baiaram, Perianu, Cristi Dumitru (împrumutat de F.C.S.B. la F.C. Argeș), chiar dinamovistul Bani. În total, 261 de prezențe pe prima scenă. E adevărat, într-un campionat subțire, dar acești băieți joacă aproape meci de meci, de multe ori sunt chiar titulari. Cu ei pe teren, cu toate meciurile lor în Liga 1, sigur că era normal să ne bată și Italia, și Anglia, și Germania, dar nu în halul ăsta. Înseamnă că sistemul nostru juvenil nu produce mare lucru, că livrăm niște eboșe fotbalistice. Adică talent nerafinat, neprelucrat așa cum trebuie. În conferința de presă de după meciul din Liechtenstein, după ce a spus că nu mai continuă, Mirel Rădoi și-a justificat cumva lipsa de rezultate și prin aceea că la nivel juvenil nu se lucrează cum trebuie. Nu s-a referit neapărat la sistem, cât la antrenorii de la acel nivel, despre care a lăsat de înțeles că nu-și fac treaba așa cum se cuvine. Oare când ești pasionat de ceasuri exorbitante, când te arăți la meciurile de campionat coborând din mașini de sute de mii de euro, când viața ți-a dat destule, se cuvine să ataci, chiar și voalat, niște oameni care câștigă 
două-trei mii de lei pe lună, n-au mingi, terenuri, vitamine, echipament? E vorba, în fond, de niște colegi de breaslă, nu atât de mângâiați de soartă ca tine. Fabrica de vorbe goale. Așadar, în viziunea (încă) selecționerului, e vorba de antrenori, nu de sistem, poziție îmbrățișată de multe alte autorități fotbalistice care ar trebui să gândească altfel. Când a venit la conducerea FRF, în martie 2014, Răzvan Burleanu își însușise deja, încă din campania electorală, un discurs cât se poate de înălțător despre problemele juvenile. Pe lângă deja rostiții și complet aiuritorii termeni de predictibilitate și de sustenabilitate, noul președinte federal arbora deseori discursul acela emoționant și sforăitor, de tip dotat cu o înțelegere superioară a lucrurilor, care pricepe (el și numai el, nu și ceilalți) cum stă treaba cu copiii și juniorii. După fiecare eșec al primei reprezentative (așa se întâmpla inclusiv pe vremea lui Mircea Sandu) ne întoarcem la această șuetă pe care ne-am dori-o profundă, însă șueta în sine, ca noțiune, n-are cum să fie altfel decât o discuție superficială, lipsită de profunzime. N-aveau nici buletin! Câțiva ani regimul Burleanu a tot invocat moștenirea dezastruoasă, dificultatea de a repara nenorocirea lăsată de predecesori. Acum, această justificare nu mai ține! Tinerii învinși la scor de maidan de Italia aveau 12-13 ani în marte 2014, în momentul schimbării puterii. Erau prin clasa a șasea, încă nu-și scoseseră cărțile de identitate și n-aveau voie să circule cu liftul neînsoțiți de adulți. Prin urmare, regimul Burleanu e în totalitate răspunzător de devenirea fotbalistică a acestei generații, care-i pe de-a-ntregul opera lui! Sau, cum rezultă din șuvoiul de eșecuri astronomice, e răspunzător de ratarea ei”. 
Iar antrenorul de la C.F.R. Cluj, fostul fotbalist internațional Dan Petrescu a fost tranşant „Am fost antrenor liber şase luni, nu am fost sunat, sunt la CFR de trei luni, nu am primit niciun telefon de la nimeni. Le mulţumesc celor care mă propun, dar nu ei decid. Am înţeles că va rămâne actualul antrenor. Campania actuală a fost un eşec. Noi am declarat că 20 de ani nu ne vom califica, cred că va fi 30-40 de ani, cred că 40 de ani. E deranjant, frustrant, dar o grupă mai uşoară nu puteam să avem”.





În prima etapă a returului, am asistat la cea mai mare hoţie din Liga I asupra Târgoviștei, o infracţiune de furt calificat, deci cu premeditare, pusă la cale de infractorii Florin Andrei Chivulete din București şi Sebastian Ionuţ Gheorghe din Suceava. Chindia și Rapid au remizat, 2-2, într-un meci în care ai noştri au evoluat cu 2 oameni în minus și au marcat de două ori în această inferioritate numerică, fiind egalaţi în finalul partidei, deşi golul din ofsaid al oaspeților trebuia anulat. Să o luăm pe îndelete. Fără gol marcat acasă de 3 etape, Chindia a început în atac meciul cu Rapid, disputat pe „Ilie Oană” din Ploiești, elevii lui Emil Săndoi ratând două ocazii mari prin acelaşi Daniel Florea, un atacant ieşit complet din formă de câteva luni. Au urmat două decizii ale centralului Chivulete Doi, ca să-l deosebim de strașnicul său părinte, un alt haiduc în ale arbitrajului, Corbu şi Căpuşă fiind eliminați pe rând, până la pauză. Nu mai discutăm acum corectitudinea acestor decizii, sunt păreri şi pro, şi contra, dar cu doi oameni în plus, Rapidul a forțat la ieșirea de la cabine și putea deschide scorul prin Marzouk, dar marocanul a trimis pe lângă poartă, un șut-centrare al lui Rareș Ilie. Cu doi fotbalişti în minus, Chindia a început un recital unic, astfel că, plecat din propria jumătate de teren, Cristian Neguț a realizat o cursă extraordinară, trecând de toată apărarea giuleștenilor şi, după o minge respinsă într-un ultim efort de un fundaş rapidist tocmai în atacantul nostru, a deschis scorul, lăsându-l fără reacţie pe fostul jucător al Micului Ajax de la promovarea Târgovişte din 1996, Mihai Iosif, acum antrenorul principal al Rapidului. Avantajul nostru nu a durat mult, tânărul Rareş Ilie reușind egalarea în minutul 61, după o succesiune de pase în careul lui Căbuz. Dar incredibil este faptul că, la numai 60 de secunde de la golul lui Ilie, Chindia a punctat din nou prin Daniel Popa, care, excelent lansat de Cristi Dulca, a marcat spectaculos. Era 2-1 pentru noi, eram cu doi oameni în minus, dar în avantaj, o situaţie puţin întâlnită în fotbalul mare. 
A urmat o ofensivă totală a vișiniilor la poarta târgovişteană, meciul se îndrepta clar spre o victorie miraculoasă, dar pe deplin meritată şi atunci şi-au intrat în rol infractorii Gheorghe Doi, fiul lui Gheorghe, un tuşier vestit pe vremuri, nu vă spunem şi de ce, bănuiţi dv. şi Chivulete Doi. Era minutul 88 când Marzouk, aflat în clară poziţie de ofsaid, marchează după ce primeşte mingea printr-o deviere a lui Cristian Săpunaru. Tuşierul se uită la central, acesta la linior şi decid fărădelegea, gol valabil. Se încheie 2-2, scor final și târgoviștenii pierd două puncte importante în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Infractor nu este o catalogare dură faţă de arbitri, pe reţelele de socializare cuvintele au fost altele, mult mai colorate, injurioase, cu familiile celor doi în componență. Ştim, nu au vină tații celor doi, Constantin Gheorghe din Suceava şi Florin Chivulete din Bucureşti în legătură cu comiterile şi comisiunile fiilor, dar dacă rememorăm faptele de vitejie ale celor doi, putem concluziona: „Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă” şi „Aşchia nu sare departe de trunchi”, ca să ne exprimăm elegant despre trecutul glorios al celor doi părinţi ai 
celor doi fii. Gata cu hoţii, iată caseta tehnică a meciului!

A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE - RAPID BUCUREȘTI 2-2 (0-0)
Au marcat: CRISTIAN NEGUȚ, min. 53, DANIEL POPA, min. 62, pentru Chindia, respectiv RAREŞ ILIE, min. 61 şi YOUNES BNOU MARZOUK, min. 89, pentru Rapid.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz - Corbu, Căpuşă, Iacob, Roumpoulakou – Cr. Neguţ (min. 82 Martac), Dulca, Popadiuc, Matiş (min. 46 M. Şerban) - D. Popa (min. 86 Kocic) D. Florea (min. 46 Celea). Antrenor: Emil Săndoi.
RAPID: H. Moldovan - Belu - Iordache, Săpunaru, Dr. Grigore, Dandea (min. 46 Marzouk), Junior Morais - Sefer, Crepulja (min. 79 Hlistei), Alami (min. 39 Rareş Ilie) - Stahl (min. 46 R. Moise), A. Bălan. Antrenor: Mihai Iosif.
A arbitrat la centru Andrei Florin Chivulete, ajutat la cele două linii de Mircea Mihail Grigoriu, ambii din Bucureşti şi Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava). Rezervă: Radu Petrescu (Bucureşti). Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) – C.C.A. și Viorel Anghelinei (Galaţi) – L.P.F.


La conferinţa de presă Emil Săndoi a răbufnit: „Sunt epuizat, e normal. Nu e fair-play, nu e corect! Nu știu ce se întâmplă. Nu știu ce să cred, mi-e rușine mie. Vă dau cuvântul de onoare. Toți băieții sunt distruși. Nu știu ce să le spun în cabină după meciul ăsta. Nu știu dacă s-au acordat prea ușor cartonașele, nu știu asta. Dar când e un ofsaid atât de clar, cum să nu ridici? Eu nu știu unde a arbitrat dânsul, nici nu știu cum îl cheamă. Nu mă interesează că a fost prin Champions League. E clar ca lumina zilei. Ar fi contat foarte mult pentru noi... Nu mai derulez. Nu îmi explic. Cum poți să judeci așa, pe invers, o fază decisivă. Am militat de fiecare dată, VAR-ul e sfânt. De ce să ni se ia două puncte pe greșeala cuiva. Poate eu plătesc cu postul... Pe cuvântul meu de onoare, mi-e rușine. Din respect pentru dumneavoastră vin și vorbesc. Îmi vine să o iau așa pe drum, spre București, spre Iași, unde văd cu ochii, de unul singur. Când rămâi cu doi oameni mai puțin, reușești să marchezi de două ori, să duci jocul până în ultimele secunde, iar apoi să se greșească, e frustrant. Nu se poate așa ceva! Puțin respect. Vrem și noi atât pentru munca noastră. Nu știu dacă e bună sau proastă, dar trebuie puțin respect. De asta vă zic, mi-e rușine. Nu am nicio treabă cu dânsul (n.a. asistentul Sebastian Gheorghe) ca om, nu-l cunosc, dau mâna cu toți înaintea meciului, dar haideți, puțin respect pentru o grupare. Chiar îmi place Rapidul, mi-au plăcut transferurile lor. Sunt în față. Cei care au rămas pe teren au muncit ca niște robi. Am reușit să înscriem două goluri, ne-am creat și alte ocazii. Multă lume zice că suntem defensivi. Cu Craiova, cu F.C.S.B. suntem defensivi, da. Încercăm să acumulăm puncte cu mijloacele noastre. Acum mergem la Sepsi. Avem vreo 3 suspendați, să vedem cum stăm și cu accidentările. Nu e ușor să reziști cu doi oameni în minus. Nu știu ce am arătat azi. Am arătat pe alocuri bine, am mai făcut și greșeli, dar nu e posibil să ni se ia din muncă”.
„Gazeta Sporturilor” scrie clar despre arbitraj: „Toate deciziile pro-Rapid. Andrei Chivulete și brigada sa au făcut praf meciul de aseară, iar toate deciziile importante au fost luate în favoarea giuleștenilor. Min. 33, Corbu îl ține pe Stahl la marginea careului, iar Chivulete consideră că e fault de ultim apărător și îl elimină pe fundașul Chindiei, deși rapidistul nu scăpase perpendicular pe poartă, iar lângă el se afla și Căpușă. Min. 45+2, Căpușă este eliminat după ce vede al doilea „galben” la un fault banal la mijlocul terenului asupra lui Bălan. Min. 89, Marzouk a trimis mingea în poarta lui Căbuz, cu o execuție ușoară, din interiorul careului mic. Vârful giuleștenilor a plecat dintr-o poziție evidentă de ofsaid în momentul devierii lui Cristian Săpunaru”.
Directorul sportiv al clubului Chindia, Ciprian Iugulescu, este scârbit de arbitraj, iar la Digi Sport Matinal, preşedintele Marcel Ghergu, este vehement: „Vreau să încep prin a-mi felicita jucătorii și antrenorii pentru cum am arătat, ca o echipă puternică, chiar în condițiile date. Sunt extrem de nervos, e greu să-mi treacă o asemenea supărare. Mi se pare că lucrurile iau altă turnură și nu e în regulă. Încep să se facă ierarhii pe alte căi. Maniera de arbitraj de aseară, a unei brigăzi de pe lista FIFA, a fost jenantă, mi-a lăsat un gust amar. Asemenea decizii sunt luate de arbitri renumiți, deci e cu atât mai rău! Probabil vor veni tot felul de scuze, de motivații pentru golul 2 al Rapidului, că poate a crezut că o fi deviat-o vreun jucător ca să anuleze poziția de ofsaid. Poziția asistentului era proastă. Poate ei sunt supărați că o arbitrează pe Chindia, li se pare că sunt prea mari să fie delegați la Chindia - Rapid! Unde a fost comportarea violentă la Corbu? Fazele s-au judecat total diferit. Nu am nimic cu Rapid, nu vorbesc de ei și nu vreau asta. Mă uit pe raport, motiv la cartonașul lui Corbu e «comportare violentă». E posibil așa ceva? Unde a fost comportarea violentă a lui Corbu? Un singur lucru trebuia să-i indice asistentul, dacă e în careu sau nu, în rest centralul a fost foarte aproape pentru a lua o decizie. Probabil a surprins pe toată lumea, inclusiv pe cei de la Rapid. I-a provocat vreun infarct, sau ce? Cu câteva minute înainte de galbenul lui Căpușă, Dulca este lovit în cap. La Căpușă care este infracțiunea? E fault, dar nu de cartonaș. Să facem diferența între lovitură și a pune mâna. Probabil că această defensivă a noastră deranjează și singura modalitate e de a ne împuțina. Nu știu, e o tentă d-asta, habar nu am! Ce să le zic arbitrilor? Să le fie rușine? Altceva ce? Să-mi spuneți ce decizii a luat C.C.A. pentru arbitri. Ei cu ce plătesc? Jucătorii rămân fără prime, noi fără puncte, putem retrograda, și ei cu ce plătesc? Ce să fac, memoriu la C.C.A., să-mi răspundă în 30 de zile cu o frază, că nu sunt obligați să răspundă? Jucătorii plângeau după joc, este extrem de greu de gestionat o asemenea situație. Ni s-au luat banii și punctele din buzunar!” 
Erau două puncte furate cu japca Chindiei, după cele din tur pierdute nemeritat cu echipele patronate de Neluțu Varga, Gigi Becali şi Mihai Rotaru, iar Marcel Ghergu promitea un memoriu către conducătorii fotbalului românesc în care să dezvăluiască, din nou, nedreptăţile exercitate asupra Chindiei, de băieţii cu fluier şi steag din Liga I. Evident că, în primă fază, era de dorit ca Gheorghe Doi şi Chivulete Doi să nu mai vină vreodată la vreun meci al Târgoviștei! Cât priveşte Rapid, patronul Victor Angelescu spunea: „O să avem o ședință cu toată lumea de la Rapid, dar nu s-a întâmplat nimic grav, ci e un rezultat rușinos prin prisma faptului că am avut doi oameni în plus. Noi am jucat foarte slab în repriza a doua, aproape de penibil. S-a jucat foarte prost și era să pierdem cu doi oameni în plus. Nu merităm nici măcar acest punct. Am făcut niște greșeli individuale foarte mari. Repet, nu e înmormântare, nu e un capăt de țară. Dacă am fi fost în locul Chindiei, e clar că am fi fost frustrați. Am câștigat un punct în deplasare, dar am jucat foarte slab și nu putem să ne bucurăm. Nu se pune problema ca Mihai Iosif să fie înlocuit! Sub nicio formă. Aici nu cred că mai e de antrenor. Putea să fie oricine pe bancă, dar ei trebuiau să câștige acest meci. O să vedem în momentul în care se vor juca aceste cinci meciuri până în pauza de iarnă unde ne situăm și dacă poate fi vorba de o accedere în play-off. Vom vedea dacă e necesar să schimbăm obiectivul sau nu. Până atunci, trebuie să luăm cât mai multe puncte. În iarnă, vom încerca să ne întărim pe anumite posturi, dar trebuie să rămânem concentrați pe meciurile care au mai rămas. Apoi vom analiza ce jucători putem aduce și dacă se va renunța la unii jucători”. 
Antrenorul oaspeţilor, Mihai Iosif, zis şi Miță, Don Balon, Grasul, Balonul, Poetul sau Balena, a avut, ca de obicei, o declaraţie de neuitat, după cea cu „liniştea debordantă” de la sfârşitul turului campionatului: „Rușinos, nerușinos... un rezultat supărător, da, în condițiile date. E ca o înfrângere. Vom vorbi în vestiar ce avem de lămurit. Nu a mers nimic din ce am vorbit la pauză. Categoric, ne-am crezut câștigători prea de vreme, asta le-am spus și la pauză. Din păcate, am avut dreptate. Sunt foarte multe lucruri de spus, foarte multe, iar la un moment dat le vom analiza și vom spune mai multe. Dacă a fost offside, nu am văzut. Nu am revăzut nicio fază. Dacă ei au revăzut, chiar nu vreau să comentez pentru simplul fapt că n-am văzut. Un egal cât o înfrângere, chiar dacă suntem la al șaselea meci în care nu am pierdut. Nu știu când ne vom mai întâlni cu o situație cu doi oameni în plus. Sunt supărat, am venit din respect pentru dumneavoastră și telespectatori. Aici e vorba de dorința aia de a câștiga. Eu și acum dacă mă duc în curtea școlii, mă chinui să câștig. Aia s-a întâmplat, au dat două goluri cu doi oameni mai puțin, îi felicit. Cu doi oameni mai puțin n-aveau voie să treacă de mijlocul terenului”. Cred că după această parodie de arbitraj şi astfel de declaraţii, domnului Iosif putem să-i spunem cu respect „Balonul din curtea şcolii”.
O reacție vehementă vine și de la jurnalistul Gazetei Dâmboviței, Bogdan Marius Gheorghe, zis Ameriknu: „Sunt rapidist de 23-24 de ani... am trăit multe, am îndurat multe, am strâns din dinți, mi-am spart pumnii... am plâns în toți acești ani grei!  Azi însă am simțit pentru prima oară o dezamăgire mai evidentă ca niciodată! Mă doare teribil de rău să văd o astfel de neputință... Voi iubi mereu Rapidul și nu se va schimba nimic..., dar am vrut să transmit ceea ce simt acum... Da! Golul egalizator a fost din offside. Da! Chindia merită felicitări! Sper din suflet să nu mai trec prin astfel de momente”.
În echipa etapei a 16-a Casa Liga I aleasă de L.P.F. au fost doi fotbalişti de la Chindia, Marco Dulca „pentru că a depus un efort fantastic pe toată durata partidei, reuşind şi o pasă decisivă” şi Daniel Popa „care, pe lângă golul marcat, s-a remarcat şi prin ajutorul acordat defensivei în momentele critice”.



Înainte de meciul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Emil Săndoi are un discurs manifest în Liga I, preluat de presa sportivă centrală:  „Greșelile făcute de anumite persoane ne costă și puncte, și jucători, și ne transformă în echipa cea mai năpăstuită din campionat. Stau și mă uit, ei se duc bine-mersi și arbitrează prin Liga Campionilor, în loc să fie concentrați la meciurile pe care le arbitrează și în campionatul nostru să nu facă greșeli, pentru că sunt la un anumit nivel internațional... Greșelile lor ne mai costă încă trei jucători. Dacă tu greșești flagrant în campionatul nostru, după aceea te duci și arbitrezi în cupele europene. Poate și Chindia prindea play-off-ul anul trecut dacă nu erau greșeli și ajungea în cupele europene. Nu avem de unde să știm. De ce unii care greșesc să fie în cupele europene, iar alții, care muncesc, să nu fie pe nicăieri?  Câte puncte am putut să pierdem pe greșeli de arbitraj... Este inadmisibil. În fotbal totul se leagă. În momentul în care obții un rezultat pozitiv, ca moral, ca atmosferă, altele sunt premisele pentru meciurile care urmează. Noi am fost ca la box, ne-a mai dat câte o directă, ne-am ridicat, ne-a mai dat una la ficat, iar ne-am ridicat, ne-a mai dat apoi și un uppercut după aia. Păi așa la nu știu câte meciuri? Noi suntem cei mai fraieri din tot fotbalul românesc? Meciul cu Sepsi devine și mai greu. Vedeți, în ultimele patru deplasări nu am pierdut și nici nu am primit vreun gol. Avem două victorii și două remize (n.r 1-0 cu Mioveni, 2-0 cu U.T.A., 0-0 cu F.C. Argeș și 0-0 cu F.C. Botoșani). Este un sentiment de frustrare, muncești 90 de minute ca un sclav pe plantație, până la urmă trebuie să vorbim românește, tot încercăm să protejăm, să vorbim civilizat, dar la noi, în România, nu se poate așa ceva”.

Meciul din etapa a 17-a a campionatului, primul disputat pe noul stadion al lui Sepsi, era unul în care Chindia intra pe gazon fără mulţi jucători, Baxevanos, Cantave, Cornel Dinu, accidentaţi şi Căpuşă, Corbu şi Negut, suspendaţi. Tânărul Alexandru Jipa e la prima partidă ca titular, iar băieţii încep meciul cu ideea de a nu primi gol în primele minute. Singura ocazie notabilă a primei reprizei a fost în minutul 24, când covăsneanul Nicolae Păun a reluat periculos cu capul, după un corner, dar Cătălin Căbuz s-a întins şi a respins în corner. Formaţia lui Bergodi a încercat cu Ştefănescu, Mitrea, Ashkovski, Chunchucov şi Achahbar să înscrie, dar apărarea noastră a fost, ca de obicei, greu de învins. Partea a doua, mult mai animată, debutează cu un şut foarte bun al lui Jipa, la care mingea trece la 25 de centimetri peste transversală. Era minutul 49, iar 60 de secunde mai târziu, balonul lui Ashkovski este blocat de Căbuz. Gazdele îl trimit pe Golofca pe teren şi urmează o lovitură liberă promiţătoare, irosită de Bogdan Mitrea în min. 63, un şut al lui Eder Gonzalez, min. 66, la care portanul nostru e din nou pe fază. Sepsi încearcă şi cu noi introduşii în joc, Luckassen şi Bărbuț să marcheze, aceştia au câteva şuturi expediate prin frumoasa tribună din spatele porţii noastre, pentru ca la ultima fază, când Achachbar a reluat la centrarea lui Bărbuţ, cu capul, puţin pe lângă poartă, o fază la care Căbuz era pe traiectoria balonului. Fluierul final ne indică faptul că am reuşit, în sfârşit, să terminăm un meci oficial cu 11 jucători, iar arbitrajul a fost bun. Sepsi OSK şi Chindia Târgovişte au deschis ziua de fotbal din Casa Liga 1, în direct la Look Sport, cu un rezultat de egalitate, scor 0-0. 
A fost al şaptelea meci consecutiv, fără gol primit în deplasare, pentru echipa lui Emil Săndoi, partidă care a năruit speranţele de play-off ale covăsnenilor, rămași la nouă puncte în urma lui F.C. Botoşani, ocupanta locului al şaselea. Dacă înaintea partidei mai existau şanse pur teoretice pentru accederea lui Sepsi în play-off, covăsnenii s-ar fi putut agăţa de ele doar printr-o victorie în faţa Chindiei, rezultat care i-ar fi dus, pentru moment, la şapte puncte de locul al şaselea. Chindia a strâns, astfel, al 19-lea punct în 17 etape, perioadă în care are un golaveraj care spune multe: 12 goluri marcate şi 12 primite. Era sâmbătă, 27 noiembrie, iar marţi, 30 ale aceleiaşi luni, adică peste doar 72 de ore ne întâlneam din nou cu Sepsi în sferturile de finală ale Cupei României, dar de data asta la Ploieşti. 
Chiar şi Emil Săndoi uitase de meci: „Recunosc, gândurile mele s-au dus la partida de campionat cu C.F.R. Cristiano Bergodi mi-a zis că ne vedem iar, marți... sincer, uitasem. Dar există și acest meci de Cupă. Vom încerca să ne protejăm anumiți jucători, dar asta nu înseamnă că nu dorim să mergem mai departe. Respectăm competiția. Sincer, da, mă mulțumește rezultatul. Pentru că aveam nevoie de un rezultat pozitiv la frustrarea de care am avut parte în ultima perioadă. Noi am avut, cu excepția lui Stoian, numai jucători sub 21 de ani pe bancă. Astăzi, Jipa este unul dintre remarcații mei. Noi ne-am propus să ne salvăm de la retrogradare. Vreau să văd partea plină a paharului, în ultimele cinci deplasări n-am pierdut”. Până la reîntâlnirea cu Sepsi, să spunem că jucătorii lor de atac introduși în repriza a doua, Cătălin Golofca, Cristian Bărbuț și Kevin Luckassen, toți mari speranțe cândva, pe la echipe precum F.C. Botoșani, F.C.S.B., Poli Timișoara, Universitatea Craiova, Poli Iași și Viitorul Constanța au fost complet anihilați de defensiva târgovișteană.

SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE - A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE 0-0
SEPSI OSK: Niczuly - Dimitrov, Ninaj, Mitrea, Ispas - N. Păun, Eder Gonzales, M. Ştefănescu (min. 60 Golofca) - Ashkovski (min. 87 Bărbuţ), Chunchucov (min. 71 Luckassen), Achahbar. Antrenor: Cristiano Bergodi.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz - Martac, Celea, Iacob, Roumpoulakou - Jipa, Dulca, Kocic, Popadiuc - D. Popa - D. Florea (min. 78 Suciu). Antrenor: Emil Săndoi.
A arbitrat la centru Marcel Bîrsan, ajutat la cele două linii de Radu Adrian Ghinguleac, ambii din Bucureşti şi Marius Badea (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Bogdan Dumitrache (Bucureşti). Observatori: Aron Huzu (Sibiu) – C.C.A. și Ion Craiu (Bucureşti) – L.P.F.

Meciul de la Sf. Gheorghe mi-a trezit şi nostalgia partidelor de prin 2013-2014, susţinute tot în    Covasna, în a treia divizie, la Zagon şi Păpăuți, zone pitoreşti. Apoi a apărut Sepsi în Liga IV care a promovat succesiv până în prima divizie unde, în 2021, a jucat în premieră în cupele europene. Chindia a ajuns şi ea în elită, reşedinţa de judeţ covăsneană are un stadion nou, ceea ce aşteptăm să se întâmple şi la Târgovişte, între timp zagonenii şi păpăuțenii care fac parte din aceeași comună, au revenit în campionatul de la ţară. Totul în mai puţin de un deceniu. 


Cronica meciului F.C. Păpăuți - Chindia 0-1, gol Cherchez, din 01.10.2013, scrisă de Ionel Pitaru, fostul mare jucător al Târgoviștei, devenit ziarist sportiv la Jurnal de Dâmboviţa, este una savuroasă: „Chindia a început jenant la Păpăuţi şi vreme de 30 de minute a fost dominată copios, aşa cum nu am mai văzut-o demult. Speriaţi parcă de urşii cu care îi ameninţau localnicii din tribuna de lemn, târgoviştenii nu au avut ripostă la atacurile dezlănţuite ale gazdelor, care au irosit cel puţin patru ocazii mari. Fără reacţie au fost şi cei de pe banca tehnică, uluiţi de tupeul micuţei echipe din Covasna, cu momente de maximă derută în careul lui Iustin Popescu, singurul care a rămas lucid în această perioadă. Dacă nu era el, Păpăuţi ar fi putut marca de câteva ori, jocul s-ar fi putut întoarce împotriva noastră şi exista riscul unui eşec cu echipa a doua a comunei Zagon, care nu a câştigat nici un punct pe teren propriu. Chiar nu suntem răutăcioşi când spunem că nu există o viziune a jocului, că fotbaliştii evoluează fiecare cum ştie mai bine, aşteptând o greşeală a adversarului, un ajutor din partea arbitrilor sau o sclipire de geniu de la Cherchez, fără a scoate din context paradele de excepţie ale lui Popescu. Într-o anumită măsură, le dăm dreptate spectatorilor din Păpăuţi, care spuneau că fără ultimii doi, Chindia putea fi bătută în micuţa localitate din Covasna. Dacă Popescu a fost îngerul păzitor al echipei, Cherchez le-a turnat plumbi în ghete localnicilor, după o plasare inspirată la nivelul ultimului apărător, aşa cum fac marii fotbalişti şi un gol picat contrar cursului jocului, pe fondul unei dominări copioase a gazdelor. Cristi a ştiut să ţină de minge pentru a permite echipei să se adune în momentele grele, a plecat cu acţiuni pe cont propriu şi a scos multe lovituri libere. Odată cu golul descătuşării reuşit de Cherchez, au început şi ceilalţi să se exprime mulţumitor. Pe de o parte, jucătorii Chindiei au şi scuza adaptării grele la condiţiile de joc oferite de un stadion amărât, pe care mulţi dintre ei nu s-ar fi aşteptat să se dispute un meci oficial. Cu toate acestea, au evoluat contra unor jucători veniţi de la serviciu, în timp ce pe la Chindia sunt unii cu salarii care i-ar face invidioşi chiar şi pe parlamentarii de Dâmboviţa.
Îmbucurător este că la Păpăuţi a marcat şi Văduva, în revenire de formă, că echipa a bifat o victorie necesară şi că au fost opt localnici în formula de bază, spre deosebire de numai unul adus de Porumbacu de la Otopeni, semn că a cam dat-o în bară cu jucătorii transferaţi la Târgovişte. Altfel, lăudăros nevoie mare, făcând turul televiziunilor locale pentru a repeta la nesfârşit că a împrumutat clubul cu bani şi că a vopsit stadionul, unde ne tot jigneşte şi înţeapă, preşedintele Chindiei nici măcar nu s-a obosit să ne adreseze un simplu salut la Păpăuţi. Ce nu a înţeles el şi gaşca formată la club este că prezenţa la meciurile din deplasare ale echipei este o formă de respect pentru actorii principali, jucătorii, dar şi pentru cititorii noştri, pe care îi informăm de la faţa locului şi cât mai corect. Altfel, sperăm ca Porumbacu să fi avut inspiraţia să-l transfere pe portarul Popescu pe o perioadă de minim trei ani, şi nu până la vară, altfel e greu să găsească un înlocuitor pe măsură la Otopeni, Rocar sau Bragadiru, echipe pe la care a trecut, dar care nu mai există”.




  Ultima partidă din etapa a 17-a, C.F.R. Cluj - Academica Clinceni 2-0 pe care am vizionat-o cu gândul la meciul nostru cu ceferiştii din următoarea rundă ne-a prilejuit consemnarea debutului la Liga I a asistentului Florin Pucheanu din Ulmi, un tuşier component al lotului divizionar al Ligii a doua. Dâmboviţeanul a avut o prestaţie foarte bună într-un meci în care, gazdele au dominat copios şi puteau înscrie alte trei-patru goluri, semn bun că aveau destui jucători responsabili  cu ratările, iar remarca mea viza apărarea ardelenilor care putea fi învinsă de ai noştri bravi jucători.

Până atunci, au fost sferturile de finală ale Cupei României 2021-2022, care au început la Ploieşti chiar cu duelul Chindia-Sepsi Sf. Gheorghe. A fost un meci cu spectatori, după îmblânzirea restricțiilor din pandemia Covid, astfel că, ambele echipe au fost însoţite de înfocate galerii. Revine pe gazon portarul Dinu Moldovan, Adrian Stoian este titular, iar câţiva titulari Dulca, Celea şi Popadiuc erau pe banca de rezerve. Oaspeţii au dominat autoritar prima repriză de pe „Ilie Oană”, însă au marcat numai datorită cadourilor oferite de băieţii noştri. În minutul 35, Tiberiu Căpuşă a încercat să intervină la centrarea lui Aganovic și, cu Luckassen lângă el, a şutat mingea în propria poartă, o „execuție” precisă, din alunecare, fix la bara lăsată descoperită de Dinu Moldovan. Sepsi a majorat avantajul înainte de pauză, în minutul 41, grație unei pase decisive venită de la Răzvan Matiș. Tânărul mijlocaș al Chindiei, 20 de ani, a trimis din prima înapoi, direct la Bărbuț, care a rămas singur cu goalkeeperul târgoviştean și nu a iertat. Scorul putea căpăta proporții de neprezentare, dar Paul Iacob a respins de pe linia porții centrarea-șutată a lui Aganaovic, iar Luckassen nu a reuşit să trimită în poartă, din interiorul careului. 
La pauză, gafeurul Răzvan Matiș e înlocuit de Alexandru Jipa, iar Suciu de Dulca, pentru ca în minutul 62, Celea şi Popadiuc să apară pe teren în locul lui Kocic şi al lui Stoian. Repriza secundă, mai puţin spectaculoasă, devine interesantă prin golul reușit de Daniel Popa  în minutul 72, Iliuță din Pietroşiţa i-a pasat lui Cristi Neguț care i-a retrimis balonul şi atacantul nostru a marcat pe lângă Niczuly cu un șut în contre-pied. În continuare, pe fondul înflăcăratelor scandări cu binecunoscutul „Chindia! Chindia!” ale târgoviştenilor prezenţi în tribune, băieţii noştri domină, iar în minutul 58, târgoviştenii trebuiau să primească o lovitură de la 11 metri, la un corner, când Branislav Ninaj în marcaj pe Paul Iacob a respins mingea cu capul, dar l-a izbit violent cu brațul în plină figură pe stoperul dâmbovițenilor. Iarăşi furt pe faţă la adresa Târgoviștei şi un nou regret pentru suporterii noştri, descris pe reţelele de socializare, că Sebastian Colțescu nu s-a aruncat de la balcon când a vrut să se sinucidă. Începuse „Luna Cadourilor”, noi le-am dat două covăsnenilor, iar fanii Chindiei i-au umplut frigiderul cu carne la finalul partidei mult preacinstitului arbitru craiovean. La Mulţi Ani !

A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE - SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE 1-2(0-2)
Au marcat: DANIEL POPA, min. 72, pentru Chindia, respectiv TIBERIU CĂPUȘĂ, min. 35 autogol și CRISTIAN BĂRBUȚ, min. 41, pentru Sepsi.
A.F.C. CHINDIA: D. Moldovan - Corbu, Iacob, Căpuşă, Roumpoulakou - Cr. Neguţ, Suciu (min. 46 Dulca), Matiş (min. 46 A. Jipa), Kocic (min. 62 Celea) - D. Popa, Stoian (min. 62 Popadiuc). Antrenor: Emil Săndoi.
SEPSI: Niczuly - Dimitrov, Ninaj, Mitrea, Ispas - Fofana, Gonzales, Bărbuţ (min. 61 Askovski), Aganovic (min. 81 Achahbar) - Luckassen, Golofca (min. 81 Ştefănescu). Antrenor: Cristiano Bergodi.
 A arbitrat la centru Sebastian Colţescu, ajutat la cele două linii de Daniel Mitruţi, ambii din Craiova și George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel). Rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi).    Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) - C.C.A. și Octavian Goga (Braşov) – F.R.F.


Meciul cu C.F.R. Cluj de la Ploiești a fost unul influențat de gravele erori de arbitraj ale „centralului” Radu Petrescu, care i-a dezavantajat şi pe oaspeţi, iar apoi şi pe noi. Ceferiştii erau în căutarea celei de-a 6-a victorii consecutive în Liga 1, Chindia era fără victorie de 3 etape. Partida a fost animată din debut, clujenii au solicitat penalty în minutul 8, la duelul dintre Graovac și Daniel Popa, când atacantul nostru l-a blocat cu brațul la nivelul gâtului pe fundașul campioanei. Centralul Radu Petrescu a lăsat jocul să continue şi la fel a făcut și în minutul 21, la henţul clar al lui Costache din momentul preluării, fază încheiată cu golul lui Bilel Omrani, admirată de portarul Căbuz, fără reacţie la mingea care îi intră în poartă. Spre finalul primului act, ardelenii puteau să-și majoreze avantajul, dar balonul trimis cu capul de Costache a trecut pe lângă poarta târgovişteană. În partea cealaltă, Marian Şerban a avut o ocazie uriașă de a restabili egalitatea, dar a trimis pe lângă la centrarea perfectă a lui Daniel Popa. În minutul 85, C.F.R. a cerut din nou penalty, Omrani era în colțul careului când a fost lovit în mod evident cu genunchiul în gambă de Simo Roumpoulakou. În repriza secundă, au mai fost acuzaţiile lui Adrian Păun şi Cristian Neguț şi scorul a rămas în continuare 1-0 pentru campioana României.
„Uitați-vă la captura imaginii de la golul CFR-ului de astăzi. Mai și glumim, dar Costache mai avea puțin și fugea cu mingea la subraț. De ce să se judece în alt fel? Nu știu, chiar am stat de vorbă cu Dan Petrescu, pentru că îl apreciez foarte mult. Și el a zis că e posibil să fi fost două lovituri de la 11 metri pentru ei. Dar cred că la faza golului trebuia acordat henț. Dacă am fi avut VAR, Chindia avea șase-șapte puncte mai mult, asta e părerea mea și nu poate să mi-o schimbe nimeni. Ăsta e adevărul, se strâng meciuri. Analiza greșelilor o să o facă persoane autorizate. Mă doare și îi doare și pe jucători. Stăm cu un stres în plus, era altceva dacă aveam acum 25 de puncte. E normal să plătim pentru greșelile noastre, dar cred că n-ar trebui să plătim și pentru alte greșeli. Sper să se încheie! Legea compensației nu există pentru noi. Din acest campionat, echipa cea mai dezavantajată este de departe Chindia Târgoviște”, a declarat Emil Săndoi. 
„M-am uitat și eu acum la fază, nu văzusem foarte bine ce s-a întâmplat. Cu un minut înainte am avut un penalty clar și cred că era totul ok dacă arbitrul acorda penalty și marcam. Atunci nu mai zicea nimeni nimic. Per total, arbitrul a greșit și de o parte, și de cealaltă. Eu cred că nu a influențat rezultatul, victoria noastră este meritată” a declarat Dan Petrescu. 
Problema pentru Chindia era că urma o serie de patru jocuri cu echipele de pe locurile retrogradabile direct şi cele de baraj, respectiv Dinamo, Clinceni, Mioveni şi Craiova lui Mititelu, care trebuiau a fi câştigate chiar şi cu împotrivirea arbitrilor, cu un joc al nostru mai bun în mod obligatoriu, altfel perspectiva Ligii a doua era din ce în ce mai puternică...

A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE - C.F.R. CLUJ 0-1(0-1)
A marcat BILEL OMRANI, min. 21.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz - Corbu (min. 78 Martac), Căpuşă, Celea, Roumpoulakou (min. 90+1 Stoian), Cr. Neguţ, Dulca, Kocic (min. 59 D. Florea), Popadiuc - M. Şerban (min. 59 A. Jipa) – D. Popa. Antrenor: Emil Săndoi.
C.F.R. Cluj: Hindrich - Susic, Graovac, Cestor, Camora – Sigurjonsson (min. 61 A. Păun), Boateng (min. 82 Bordeianu), Deac - Omrani (min. 90 Fl. Ştefan), Debeljuh, Costache (min. 61 Chipciu). Antrenor: Dan Petrescu.
A arbitrat la centru Radu Petrescu, ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu, ambii din Bucureşti și  Mihai Marius Marica (Bistriţa). Rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti). Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) – C.C.A. și Ion Căţoi (Bucureşti) – L.P.F. 



 
Greșelile dese ale arbitrilor au atins punctul culminant în acel sfârşit de săptămână, 4-5 decembrie, când C.F.R. şi apoi F.C.S.B., favorite la câștigarea campionatului, s-au acuzat reciproc pentru că ar beneficia de erorile brigăzilor. Campioana a câștigat cu Chindia, 1-0, singurul gol al meciului a fost precedat de un henț al lui Costache, pasatorul decisiv pentru marcatorul Omrani, iar conducătorul F.C.S.B.-ului, Mihai Stoica, a insistat în declarațiile de la TelekomSport că exista tradiția ca vișiniii să câștige cu ajutorul arbitrilor. A doua zi, F.C.S.B. a învins-o pe U.T.A. grație a două penalty-uri pe care le-a inventat „centralul” Marian Barbu. Înainte de primul fluier, ironia sorţii, bucureștenii l-au premiat pe Constantin Gheorghe, observatorul de arbitri, care s-a retras după acest meci. Lângă el, zâmbea larg tocmai cel care furase două puncte la Chindia - Rapid, fiul său, tuşierul Sebastian Gheorghe. O  poveste fără de sfârșit în arbitrajul românesc cu domnii Constantin și Sebastian. Cât privește deciziile lui Marian Barbu, acestea i-au scandalizat și pe oficialii arădeni, și pe foștii mari internaționali Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu. Imediat, GSP a scris „Statistica arată că erorile nu sunt cu mult mai multe decât erau în sezonul trecut, brigăzile viciau și atunci clasamentul cu hotărârile lor greșite. După 18 etape, s-au strâns 75 de greșeli ale arbitrilor, cu 3 în plus față de același moment din stagiunea precedentă. Brigăzile sunt, așadar, slabe în mod constant, ele doar continuă să influențeze rezultatele. FCSB e cea mai ajutată echipă de arbitrii din Liga 1. Cel mai mult a beneficiat de ajutor FCSB în sezonul acesta, cu plus 8 la <<adevărul>> erorilor. Echipa lui Becali a beneficiat de 11 decizii eronate și a fost pedepsită de doar trei ori. Urmează Rapid în clasamentul <<favorizaților>>. Campioana CFR se află în grupul cluburilor care au avut mai degrabă de suferit de pe urma prestațiilor pe care le-au înregistrat arbitrii. În coada acestui clasament, victimele principale sunt Chindia și F.C. Argeș, care au plătit cel mai des fiindcă <<centralii>> au hotărât greșit”.  
Culmea tupeului este că după F.C.S.B – U.T.A., 2-1, iese în public o figură sinistră ca să ne dea lecţii despre moralitatea arbitrilor, era musiu Florin Chivulete, tatăl lui Andrei Chivulete, cel care furase Chindia la greu în ultimele meciuri, apoteotic fiind cel încheiat 2-2 cu giuleştenii la Ploieşti: „Am văzut că au apărut câteva greșeli în ultima perioadă, ceva mai multe decât media obișnuită. Vreau să vă spun un lucru. În afara greșelilor vizibile de la F.C.S.B., greșelile care se tot vehiculează, legate de jucarea mingii cu mâna, sunt la limită, discutabile. Mă refer la toate fazele de acest gen. Au apărut niște modificări în ultima perioadă. Nu în orice moment atingerea mingii cu mâna trebuie sancționată. Transformăm culpabilitatea la henț în inculpabilitate și invers. Știți care e problema cea mai mare? Că nu se introduce VAR în Liga 1. România nu poate repara fără VAR aceste greșeli care se întâmplă peste în lume. Suntem în lumea a treia în ceea ce privește VAR-ul, nu se poate așa ceva. Dar nu e corect nici să arunci cu noroi în acești oameni”. Doar un comentariu al unui suporter de la Arad: „Despre noroi ne vorbeşte un gunoi!” Păcat că nu mai trăia finanţatorul Ghiorghi Zotic de la F.C.M. Târgovişte să ne povestească despre perioada când Florin Chivulete a fost angajatul său la echipa de sub Turnul Chindiei. „Bine că l-am dat afară!” spunea prin 2014 omul de afaceri de la Şotânga. Ca să mă exprim în jargonul anului 2021, celebrul caz cu Pinalti şi folcloristele de la Piatra Neamţ al chivuletianului era pistol cu apă față de ce ştia regretatul despre personaj. Mari isprave cu conotații infracționale!

Tenismenul Cezar Papoe a devenit noul câștigător al Cupei ATH, competiție găzduită de municipiul București. Sportivul de la C.S. Târgoviște a terminat pe primul loc la categoria U18. În finala concursului, Cezar Papoe l-a învins pe favoritul numărul 1, Radu Florea, de la AS Tenis Club București, cu scorul de 6-3, 6-2. În semifinale, Papoe l-a depășit pe Horia Dragoș, TC Herăstrău cu 6-2, 6-3, iar în sferturi, sportivul nostru a dispus de favoritul numărul 2, Andrei Dumitrescu, cu 6-2, 6-3. În primele două tururi ale întrecerii, Cezar Papoe a trecut prin neprezentare de Alexandru Primaru, CS Afumați, dar și Damian Cucu, Dinamo București, cu 6-3, 6-3. 
13 decembrie 2021, jucăm la Bucureşti cu Dinamo. La început de meci, are loc obişnuita intrare a jucătorilor celor două echipe cu căţeluşii ce trebuiau adoptaţi, iar câţiva suporteri târgovişteni se întrebau: „Nu cumva o să-i adoptăm şi noi pe câinii roşii şi o să le dăm trei puncte?” Părea să fie totuşi zi norocoasă pentru noi, mai ales că, în prima repriză, Florea, veşnicul plimbăreţ pe gazon, a trecut pe lângă 1-0 în minutul 24, când a şutat în diagonală pe lângă poarta lui Plamen Iliev, apoi goalkeeperul gazdelor intervine bine în fața lui Cristi Neguț în min. 31. În minutul 46, echipele revin de la vestiare şi are loc un moment penibil. Tocmai când să se reia meciul, Roumpoulaku află că a fost schimbat, aşa că părăseşte gazonul şi se îndreaptă uluit spre duşuri, semn că 15 minute nu reuşise nimeni să-i comunice că a fost înlocuit cu Corbu. Chindia a ratat și în repriza secundă, când Dani Popa a interceptat mingea de la Pinto, expediind-o în   bară. 
Era minutul 60, iar după numai 120 de secunde, marca Dinamo, la pasa deviată a lui Kainourgios, când balonul ajunge cu noroc la moldoveanul Cătălin Carp, venit hăt de departe, tocmai de la Chişinău, ca să înscrie. Chindia iese la joc, atacă, dar tot „câinii roşii” sunt aproape de gol în min.73, prin Ivanovski, care nu reușește să-l învingă pe Căbuz. În minutul 79, Iliev l-a lovit cu cotul în plină figură pe Matiș, care rămâne comoționat pe gazon şi arbitrul Hațegan, care nu a văzut inițial faza, dictează penalty după intervenția asistentului Mircea Grigoriu. De la 11 metri, Daniel Popa a trimis mingea în transversală, aceasta îi revine, urmează o foarfecă a jucătorului din Pietroşiţa, dar portarul  dinamovist respinge. Florea continuă să fie în drumeţie pe teren, semn că porecla primită cândva pentru driblinguri, aceea de Gică Fentă, indica acum mai degrabă faptul că ştia de minune să fenteze fotbalul. Trebuie spus însă, că toţi jucătorii Târgoviștei au arătat la fel şi meciul se încheie cu victoria echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare. Dinamo nu mai câștigase în campionat din 2 august, 3-1 cu Academica Clinceni şi grație acestui succes, formația lui Mircea Rednic a scăpat și de ultimul loc, ocupat din nou tot de „academicienii” clincenari. A fost o zi de 13... pentru Dinamo a fost minunea, pentru Chindia a fost ruşinea!


DINAMO BUCUREȘTI - A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE 1-0 (0-0)
A marcat CĂTĂLIN CARP, min. 62.
DINAMO: Iliev - Gluhakovic, Pinto, Grigore (min. 46 R. Popa), Kainourgios - Răuţă - Carp, Borduşanu (min. 77 Amzar) - Sorescu (min. 85 Ehmann), Ivanovski, Vestenicky (min. 46 Itu). Antrenor: Mircea Rednic.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz - Căpuşă, Celea, Iacob, Roumpoulakou (min. 46 Corbu) - Cr. Neguţ, Dulca, Popadiuc (min. 76 Stoian), A. Jipa (min. 76 Matiş) - D. Popa, D. Florea. Antrenor: Emil Săndoi.
A arbitrat la centru Ovidiu Haţegan (Arad), ajutat la cele două linii de Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti) și George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel). Rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti). Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – C.C.A. și Constantin Stătescu (Bucureşti) – L.P.F.

Întrebarea suporterilor târgovişteni: a fost blat? Răspunsul meu, NU! ACEASTA ERA VALOAREA ECHIPEI! Starea de spirit a fanilor Chindiei o aflăm din postările de pe site-ul oficial al clubului. Hai să citim!
13 decembrie 2021, AFC Chindia Oficial
Înfrângere cu Dinamo, 0-1 la București în etapa a 19-a a Ligii I. În minutul 83, Daniel Popa a ratat un penalty. 
Cătălina Voicu: Asta nu e neșansă, este nonvaloare fotbalistică, lipsă de reacție de pe bancă! Iar găsim scuze: arbitraj ostil, program greu, noroi, iarba crescută la o poartă... ar fi bine să jucăm singuri la 2 porți și tot la 0-0 am juca.
Ovidiu Clăpoiu: Ăsta e suporterul român, iubeşte echipa de suflet doar când are obiective îndrăznețe, Săndoi a făcut minuni cu acest lot. Nu o să mai vadă ei antrenor în Târgovişte ca Săndoi, mai prind locul 7 în liga 1 peste 50 ani!!!!!!!
Iulian Negrotă: Să le fie rușine acestor nonvalori fotbalistice care nu joacă nimic, iar Săndoi și-a cam demonstrat clasa de mare om defensiv și ar cam trebui să ne lase că, sigur jucăm la matineu cu el la timonă în continuare! Acum înțelegem cu toții de ce Hagi a renunțat așa ușor la cele trei super vedete care, astăzi, împreună cu circarii noștrii Popa şi Florea, și-au arătat valoarea în toată splendoarea. Nu înțelegem ce caută acest Stoian refuzat de toată lumea să joace pe final, când Cherchez putea fi mult mai util în situația dată. Cred că ar trebui adus Croitoru de la Timișoara care organizează tactic bine echipa și vede și faza ofensivă.
Marius Durjan: Echipa căţeluşilor, cea mai slabă din campionat, pe cine putea să bată? Pe Chindia Târgovişte, a doua cea mai slabă. Echipa care se pregăteşte de play-off!! Bineînţeles la Liga a II-a. Voi aţi crezut că Hagi se păcăleşte cu cei 3 fenomenali? Nu!!! Ştim că primarul este praf (de 3 ani tot desenează stadionul). Ştim că Ghergu este acolo pe post de martor. De 15 meciuri, viteazul nostru domn  profesor visează cum trebuie să joace o echipă. Clubul ar trebui să înceteze orice relaţie cu acest   antrenor, dar nu se poate. Acordul lui cu echipa este în funcţie de doagele unora care comandă la echipa asta. În concluzie: echipa nu joacă nimic, antrenorul este pe altă planetă, preşedintele pritoceşte varza, iar Stan are grijă de filmuleţe! Matineu, sosim!!!
Claudiu Neagu: Chindiaaa! Ați luat jocul în râs!
Alexandru Ion Florin: Popică trebuia schimbat încă din prima repriză, la câte a ratat... Îl mai lași să bată şi 11 metri, nea Emile! Dacă mai juca toată noaptea, Popică nu dădea gol nici cu poarta goală!
Gogu Steriade: Păcat că nu avem bani să-i plătim lui Săndoi rezilierea contractului. Așa o să ne chinuie până la final sau până retrogradăm. Şi o sugestie pt dl. Ghergu: blochează salariile până la un anumit nr. de puncte până nu este prea târziu. Loveşte-i pe mercenari acolo unde îi doare mai rău, la bani. Cu toate riscurile, și așa suntem pe lista retrogradatelor direct.
Gogu Steriade: Am crezut că facem afacere cu Farul, oferindu-i unul din cei mai buni portari din țară, în schimb primind trei potențiali buni jucători. Însă m-am înșelat amarnic. Am primit trei jucători de duzină, pentru care Chindia nu a reprezentat și nu reprezintă nimic, decât un amărât de club bifat în cariera lor. Şi lista poate continua cu Stoian, Celea, Baxevanos şi mulți alții. De ce spun asta? Pentru că echipa fanion a județului Dâmbovița a ajuns o echipă de adunături de așa-zişi fotbaliști pentru care singurul scop este încasarea lunară a drepturilor bănești, fără a avea în schimb și obligaţii. Aş spune mai multe, dar mă opresc aici. Sunt prea mâhnit să mai gândesc, nici măcar pozitiv nu o mai pot face. O seară bună!
Andrei Toma: Jenant cum ratează iar Daniel Popa din 11 metri, după ce a mai ratat. Iar se pierd puncte preţioase aşa... Chiar nu are cine să tragă la 11 metri?? După cum s-a jucat azi, nu marcau nici în 3 săptămâni...
Sergiu Gabriel Georgescu: Adevărul gol-goluț este că datorită lui Dinamo, acum 2 ani, Târgoviștea a scăpat de la retrogradare, să nu uităm! Poate e corect pe undeva că în seara asta le-am dat o mână de ajutor.
Bombonel Stroica: Ne bate și Craiova, vai de noi, ne ducem în B!
Antondan Valeriu: Parcă simt un pic de nostalgie. Mi-e dor de un derby cu Luceafărul Oradea sau Metaloglobus...
Auziac Marian Dănuț: Păcat că nu i se acordă mai multe șanse golgeterului nostru care ne-a adus în liga 1, Cristian Cherchez. Am ajuns de râsul curcilor, al doilea penalty ratat de Popa!
Gheorghe Năstase: Chindia îi arătă lui Dinamo că poate să îi bată, dar le este milă de ei şi ratraza tot. Grăbiţi stadionul să-l inaugurăm în prima ligă. Chindia salvează Dinamo
Toma-Cătălin Bobeică: Sunt profund dezamăgit și jur că nu mă mai uit la nici un meci al Chindiei!! Sunteți de râs, Dinamo nu a bătut pe nimeni în afară de voi. Popa, prietene, mergi înapoi la Dinamo că azi ai jucat oricum în roșu!! Să vă fie rușine!!
Dinu Alex: Nu baţi Dinamo, nu baţi Clinceniu, atunci ce pretenții să ai? Doar defensiv și poate un contraatac? Păcat.
Antondan Valeriu: Nea Emile, dăm vina pe arbitraje, pe neşansă, pe suspendaţi, accidentaţi, etc. de parcă zici că jucăm tika-taka ca Barcelona; dar îţi pun o singură întrebare: FOTBAL, FOTBAL (NU ȚURCA LA ÎNTÂMPLARE) CÂND MAI JUCĂM ŞI NOI?
Cătălin Fleancu: Chindia are mari probleme cu echipele mici şi pierde la mustaţă cu echipele mari. Fotbalul se joacă pe goluri, pe puncte şi nu pe ratări şi arbitraj. Meci frustrant! Ce ne facem în play-out  că acolo nu joacă fcsb şi cfr. Trebuie să batem, la egal nu mai merge...
Danut Zlat: Am ajuns să-i resuscităm pe toți. În ritmul ăsta, barajul e cel mai fericit lucru ce se poate întâmpla
Pascal Marian: Capul sus băieţi fortzaaaaaa Chindia!
Cristian Prundaru: Din iarnă aduceţi 3 fotbalişti adevărați şi renunţaţi la jumătate de echipă!

Meciul cu Craiova familiei  Mititelu, pregătită de interimarul Dan Vasilică, rămas după  alungarea lui Trică, a fost dovada clară ca Târgoviştea fotbalistică de liga I era în degringoladă. Aceiaşi atacanţi ineficienţi, introduşi pe gazon deşi nu mai puteau să mai marcheze de mult timp, mă refer la Popa şi Florea, iar defensiva dădea semne de câteva etape că este ieşită din formă. Cât priveşte portarul Căbuz, o deziluzie totală... I-am revăzut pe foştii jucători ai Chindiei, Bușu şi Diallo, dar şi pe fotbalistul lui C.S. Târgovişte, Marcel Puşcaş, acum director general al clubului craiovean. Prima repriză părea să  se îndrepte spre 0-0, dar Paul Iacob a fost eliminat în cel de-al treilea minut al prelungirilor, după ce a văzut al doilea cartonaş galben, la o săritură cu mâna în gâtul unui atacant advers. Se acordă penalty, Claudiu Bălan înscrie, dar arbitrul Horațiu Feșnic a dictat repetarea loviturii de pedeapsă deoarece Iacob, cel trimis la vestiare, nu părăsise  suprafața de joc. La a doua execuţie, Bălan marchează din nou şi este 0-1. Partea secundă a întâlnirii vine să consfinţească scorul de neprezentare. Oltenii au mai marcat de două ori prin Baeten şi Compagno şi, iată că, deşi s-au deplasat la Ploieşti, băieţii noştri au pierdut meciul ca şi când ar fi absentat. F.C. U Craiova nu mai câștigase în campionat din 22 octombrie, 2-0 cu Gaz Metan Mediaș. După Dinamo, i-am resuscitat şi pe olteni, iar perspectiva ligii secunde era din ce mai consistentă, vorba unui suporter: „în vara lui 2022, o să avem echipă de B şi stadion de A!” Un alt fan a scris cu amărăciune: „După meciul cu Dinamo am crezut că s-au vandut, dar nu, asta e valoarea, atitudinea și dorința de a rămâne în liga 1, toate echipele care erau în agonie cu noi au făcut ce au vrut”. Celebrul versificator Vilică Pătru a concluzionat cum nu se poate mai bine situația băieților de la Chindia: „Soarta noastră fuse cruntă, astă dată/La liga secundă cine bate-n poartă ?.../ Parcă de la oaste, eu, Emil Săndoi, pierzând meciuri proaste, mă-ntorc înapoi... Chiar în liga 2!”



A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE – F.C.U. CRAIOVA 1948  0-3 (0-1)
Au marcat: CLAUDIU BĂLAN, min. 45+6, din penalty, WILIAM BAETEN, min. 59, ANDREA COMPAGNO, min. 87.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz - Martac, Căpuşă, Iacob, Corbu (min. 63 A. Ioniţă) - Cr. Neguţ, Dulca, Popadiuc (min. 63 Matiş), A. Jipa (min. 79 A. Şerban) - D. Popa - D. Florea (min. 63 M. Şerban). Antrenor: Emil Săndoi
U CRAIOVA 1948: R. Popa -R .Negru, Kovavic, Diallo, Buşu - Asamoah (min. 90+2 Miuţescu), Achim (min. 90+2 Blidar) - Baeten, Sidibe (min. 84 Raicea), Van Durmen (min. 65 Bauza) - C. Bălan (min. 84 Compagno). Antrenor: Dan Vasilică.
A arbitrat la centru Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca), ajutat la cele două linii de Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti) și Ovidiu Artene (Vaslui). Rezervă: Claudiu Marcu (Constanţa). Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) – C.C.A. și Romulus Chihaia (Bucureşti) – L.P.F.

Ultima etapă a anului 2021 este prilej de nostalgii. Jucăm din nou la Giurgiu, acolo unde evoluasem din postura de gazde în câteva partide din campionatul 2020-2021. Acum eram oaspeţi, iar atmosfera de pe stadion era una dezolantă, deşi se putea juca cu spectatori, mai nimeni în tribune. Clinceniul oricum nu excelase niciodată la capitolul fani, iar suporterii târgovişteni erau extrem de supăraţi după evoluţiile foarte slabe, din ultimele două etape. Meciul a început cu un ritm foarte bun, cu ocazii la ambele porți, „academicienii” clincenari au prima ocazie, dar șutul lui Achim, de la 16 metri, nu i-a dat emoții lui Căbuz. Celălalt portar, Ureche, a intervenit decisiv în fața lui Daniel Popa în minutul 25, iar şase minute mai târziu, are loc cea mai controversată fază a meciului, când Popadiuc pătrunde în careu, dar e blocat prin fault de Florin Gardoș, care a intrat prin alunecare. Jucătorii noştri cer penalty, dar arbitrul craiovean George Găman a dictat corner. În repriza a doua, fazele de poartă au dispărut treptat, ambele echipe dând impresia că se mulţumesc cu un rezultat de egalitate. De remarcat doar pătrunderea în careul nostru a lui Robert Ion, era minutul 58, dar centrarea sa nu a avut continuare, iar după ceva mai bine de un sfert de ceas, în min. 75, Ureche blochează șutul din colț al lui Popadiuc. 
Cu mai puţin de zece minute înainte de final, când toţi sperau, dar nimeni nu se mai aştepta, vine golul victoriei, Cristian Neguț are un pressing care îl obligă pe goalkeeperul gazdelor să degajeze la adversar, mingea ajunge la Dani Popa care o retrimite la Neguț și acesta marchează din apropierea punctului de la 11 metri. Clinceniul rămâne pe ultima poziţie în Liga 1 cu 11 puncte acumulate, iar Chindia urca temporar pe poziţia a 11-a, cu 22 de puncte. Cu o floare nu se face primăvară, dar ultima impresie contează! În sfârşit, victorie! Totuşi, eram la doar două, respectiv trei puncte de locurile de baraj, în condiţiile în care în campionatul trecut, tot în prag de Crăciun, eram pe loc de play-off, poziţia a şasea. Suporterii revin cu mai multă înţelegere pe pagina de socializare a clubului, cu 156 de păreri, toate optimiste. Dintre toate, am ales-o pe a lui Dan Munteanu: „Una peste alta, se puteau acumula mult mai multe puncte. Trebuie să mergem înainte.  Vom avea viață grea și în primăvară. Tot în pribegie vom fi. Tot pe drumuri. Autoritățile târgoviștene construiesc de ani de zile vreo Casă a Poporului nu casa Chindiei, un stadion refăcut cu câteva milioane de euro. Nu zeci, nu sute, ci câteva milioane. E chinul lui Doja până e gata! În fine... parcă fac dinadins, poate-poate veți retrograda și au motiv să abandoneze lucrarea. Niște băieți minunați ca voi poate că merită niște suporteri mai buni. Și mai ales niște autorități mai competente. Sărbători fericite tuturor!”

ACADEMICA CLINCENI - A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE 0-1 (0-0)
A marcat: CRISTIAN NEGUȚ, min. 83.
ACADEMICA CLINCENI: Ureche – Pashov, F. Filip, Gardoş, Holzmann – Ventura (min. 85 Cioiu) – Fl. Achim (min. 80 Gavra), Cascini, Omoh, R. Ion – Vellios. Antrenor: Adrian Falub.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz – Martac, Căpuşă, Celea, Ioniţă – Cr. Neguţ, Dulca (min. 75 Suciu), Kocic, Popadiuc – D. Popa (min. 90+2 M. Şerban), D .Florea. Antrenor: Emil Săndoi.
A arbitrat la centru George Cătălin Găman (Craiova), ajutat la cele două linii de Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe) și George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel). Rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti, Argeş). Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) – C.C.A. și Marian Ivan (Braşov) – L.P.F.

Cristian Neguț, care pe 9 decembrie împlinise 26 de ani, este ales de Liga Profesionistă de Fotbal în echipa etapei a 21-a a Casa Pariurilor Liga 1, cu motivația: „a marcat pentru a treia oară în ediţia curentă şi a ajuns la 10 goluri în 85 de prezenţe pe prima scenă”, iar în 23 decembrie, Dumitru Hotoboc, antrenorul portarilor echipei noastre a împlinit 43 de ani. La mulți ani, domʾMitică!

În 29 decembrie are loc prima ediţie a „Memorialului Ovidiu Nicolae Iacov”, organizatorii  manifestării fiind Sebastian Stan, Viorel Niță şi Ciprian Dumbravă. A fost prezentă familia regretatului şi antrenorii Marin Olteanu, Nicolae Croitoru şi Mircea Nicolae, alături de foştii jucători Ciprian Dinu, Geo Drăghici, Laurenţiu Neagu, Robert Simion, Ciprian Dumbravă, George Ivan, Ovidiu Radu, Eduard Stroe, Gabi Marin, Răzvan Furcoi, George Preda, Sebastian Stan, Viorel Niță, Ionuţ Oprișan, Daniel Gae, Daniel Olteanu, Daniel Băncilă, Eugen Stan, Alberto Olteanu, Marius Dumitrescu, Ciprian Neacşu, Sorin Pârvu, Dragoş Pătru, Marius Iordan, Corny Vlad. S-a înmânat o diplomă familiei Iacov, s-a jucat fotbal în memoria tânărului dispărut în urmă cu două decenii şi s-au depănat amintiri la o cină comemorativă. Ovidiu Nicolae Iacov a decedat în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2001, era joi spre vineri, în ajun de Crăciun, când avea doar 20 de ani. Era la volanul maşinii în care pasageri erau Răzvan Furcoi şi Sebastian Stan care, cu leziuni grave, au scăpat cu viaţa. Ovidiu a murit. Juca la Steaua Bucureşti unde debutase în Liga I în luna iunie a acelui an, într-un meci cu Gaz   Metan Mediaş, când înscrisese primul său gol în prima divizie şi oferise şi o pasă de gol. Cei de pe parchetul Sălii Sporturilor din Micro VI au reuşit să readucă în memoria publicului şi C.S.Ș. Dâmbovița Târgoviște, ultima echipă de juniori republicani A a județului care a obținut titlul de campioană a României la fotbal, o performanță înregistrată în perioada 18-20 iunie 1999, la Năvodari. Atunci a fost o serie de trei victorii la turneul final, cu F.C. Steaua București, scor 4-1, marcatori Sorin Pârvu-2 şi Daniel Gae-2, 5-1 cu F.C. Maramureș Baia Mare, autorii golurilor Sorin Pârvu, Ciprian Neacșu-2 şi Corvin Constantin-2 și 1-0 cu Corvinul Hunedoara, reuşita aparţinând lui Gabi Marin. După aceea, campionii dâmboviţeni s-au mai întâlnit pentru a-l comemora pe colegul dispărut prematur, dar în decembrie 2021 a fost prima ediţie oficială a memorialului Ovidiu Nicolae Iacov.





Să consemnez că Federația Română de Volei și-a desemnat laureații anului 2021, în urma   voturilor membrilor Colegiului Central al Antrenorilor și a membrilor aleși ai Consiliului Director al F.R.V., pe podium situându-se o voleibalistă de la C.S.M. Târgoviște. Rodica Buterez, în vârstă de 22 de ani, a fost desemnată a doua jucătoare din România, după Alexia Căruțașu de la Galatasaray Istanbul, pe locul al treilea fiind Adelina Budăi-Ungureanu de la Unet E-Work Busto Arsizio. Rodica era componentă de bază a naționalei României, iar în ultimele sezoane a contribuit decisiv în obținerea celor mai bune rezultate din istoria clubului târgoviștean, inclusiv titlul național.
Cât despre fotbalul finalului de an 2021, internaționalul cu origini dâmboviţene, Florin Tănase, a răspuns invitației de a participa alături de Moș Crăciun la întâlnirea cu juniorii echipei Petrolul Hulubești. Golgeterul Ligii 1 din ultimul sezon a venit special la Petrești, spre marea bucurie a copiilor antrenați de Alin Ilie. Gazdele au fost încântate de faptul că Tase, căpitanul vicecampioanei F.C.S.B. nu a uitat că a plecat către fotbalul mare de la Valea Mare. Pe 8 august 2016, F.C. Steaua București îl transfera pe Tănase, jucătorul semnând un contract pe cinci ani cu o clauză de reziliere de 30 de milioane de euro. A debutat la naționala României pe 31 mai 2014, contra Albaniei, 0–1. Prefera să joace ca al doilea atacant, dar și extremă sau vârf, iar la momentul vizitei spera la o plecare la un club din Europa.



3 ianuarie 2022. Chindia Târgoviște a sunat adunarea în prima zi de luni a anului, la ora 15:00, la Baza Sportivă de la Aninoasa. Sub comanda lui Emil Săndoi, în prima zi de reluare a pregătirilor, au răspuns prezent 25 de jucători, între care şi Cosmin Gabriel Atanase, jucătorul nostru care împlinea 21 de ani, prilej cu care toţi i-au urat multă sănătate și realizări! La mulţi ani! S-a renunțat la serviciile lui Sergiu Suciu și Adrian Stoian, jucători care au avut evoluții neconvingătoare în meciurile oficiale, ambii fără goluri marcate. La reunirea lotului a fost prezent și Andrei Pițian care reapărea la gruparea de sub Turn după rezilierea contractului cu F.C. Argeş Pitești. Au revenit după accidentări Cornel Dinu şi Mikael Cantave, nu şi Baxevanos, în continuare nerefăcut, iar Milan Kocic, Simo Roumpoulakou și Cristian Cherchez urmau să se alăture lotului în zilele următoare. 

Se încerca aducerea mai multor jucători, mijlocaşii Richard Steven Sila de la F.C. Botoşani și Antoni Ivanov şi fundașul Mihai Bălașa, ambii de la C.S.U. Craiova, atacantul Carlos Fortes, fost la Gaz Metan Mediaş şi defensivul dreapta Mihai Butean, de la C.F.R. Cluj. Bălaşa, dorit şi de Rapid, era un dâmboviţean get-beget, fiind băiatul lui Cristian Bălaşa, valorosul  mijlocaş de la Glodeni din echipa Micului Ajax care reuşea a patra promovare în divizia A a Târgoviștei, autorul primului gol al acelei generaţii în prima ligă, care a şi adus întâiul succes, 1-0 cu Ceahlăul Piatra Neamţ în etapa de debut, reuşita din penalty în minutul 90. Cu Mihai, născut în urbea târgovişteană, s-a rezolvat repede după ce a cerut 12000 de euro pe lună, dublul celei mai mari salarizări de la Chindia, astfel că părţile şi-au strâns mâinile şi au plecat fiecare pe drumul ei. Şi când mă gândesc ce jucător a fost tatăl lui şi că nici Cristi nu a apucat să joace pe o astfel de sumă! Să o spunem corect, Mihai Bălaşa era un fundaş care era la fel de bun sau identic de slab, cum vreţi să o spunem, precum Celea, Pițian, Iacob şi ceilalţi. Şi atunci, cum să-i dai „doişpe mii de euroi”? Du-te, Mihai, unde vrei, ai 26 de ani şi oricum timpul o va demonstra că după o perioadă bună nu ţi-a mai fost gândul la fotbal. Nu vei mai juca constant pe nicăieri la nivel de prima ligă, nici la Târgovişte nu puteai să ai garantat post de titular! O să înţelegi peste câţiva ani, cândva! Când va fi târziu pentru fotbal, dar devreme pentru viaţă!

Chindia Târgoviște a plecat pe 5 ianuarie într-un stagiu de pregătire de 10 zile, în cantonament, în Antalya din Turcia, cu cazare şi masă la Hotel Trendy din Lara, staţiune unde va susține și 3 meciuri de verificare. Lotul deplasat era format din portarii Cătălin Căbuz, Dinu Moldovan, Rareș Pop şi jucătorii de câmp Mădălin Martac, Cornel Dinu, Daniel Neguț, Daniel Celea, Laurențiu Corbu, Daniel Florea, Paul Iacob, Daniel Popa, Milan Kocic, Marco Dulca, Tiberiu Căpușă, Doru Popadiuc, Simo Roumpoulakou, Cristian Cherchez, Mikael Cantave, Răzvan Matiș, Andrei Șerban, Adrian Ioniță, Cosmin Atanase, Marian Șerban, Alexandru Jipa, Vlăduț Stancu, Andrei Ovidiu Pițian, Richard Steven Sila.

Pe 9 ianuarie, Chindia susține primul meci de verificare din cantonamentul din Antalya, 2-0 cu Corum FK, formație de liga a treia din Turcia, după ce, inițial, ar fi trebuit să joace cu Rapid, dar amicalul a fost anulat. Golurile au fost marcate de Cristian Cherchez, min. 43 și Richard Sila, min. 55. Emil Săndoi a început cu D. Moldovan – Martac, Celea, Căpușă, Roumpoulakou – Neguț, Jipa, Popadiuc, Kocic – Popa, Cherchez, iar în partea a doua au intrat Căbuz – Corbu, Pițian, Iacob, Ioniță – Stancu, Dulca, Atanase, Sila – M. Șerban, Florea, până la final fiind utilizați toți jucătorii din lot. În cea de a doua partidă, Chindia a fost învinsă de formaţia maghiară Paks FC cu scorul de 3-0(2-0). Janos Szabo, min. 19, Martin Adam, min. 25 şi Zoltan Pesti, min. 88 au marcat golurile echipei aflate pe locul 7 în liga maghiară, într-o întâlnire cu nervi şi durităţi. Atracţia meciului în care ai noştri au jucat slab au fost arbitrii, centralul turc cu burtă, aflat la retragere şi tuşiera tatuată complet până la gât. În ultimul meci din cantonamentul din Turcia, o altă înfrângere, de această dată cu Slovan Liberec din Cehia, 0-2.


Trebuie consemnat şi că F.C. Pucioasa, clasată a doua în liga a treia, cu o evoluţie foarte bună în toamna anului 2021 şi speranţe de promovare a pierdut între tur şi retur doi jucători importanţi, pe Alexandru Iamandache, plecat la divizionara B Politehnica Timișoara, formație antrenată de târgovișteanul Nicu Croitoru și atacantul Alin Nisipeanu, transferat chiar de liderul Seriei C5, A.F.C. Odorheiu Secuiesc, cu care echipa de sub dealul Patranei era în lupta pentru accederea în eşalonul superior.




În 18 ianuarie, Chindia Târgoviște s-a despărțit de atacantul Cristian Daniel Neguț, achiziționat de ceferiştii clujeni, eveniment consemnat pe site-ul oficial al clubului: „Începând de astăzi, pentru o perioadă de cinci luni, Cristi Neguț este jucătorul campioanei României, C.F.R. Cluj. A.F.C. Chindia Târgoviște îți mulțumește pentru aportul la rezultatele pozitive din sezoanele în care a îmbrăcat tricoul roș-albstru. Îi dorim mult succes și evoluții cât mai bune la noua sa echipă!” Neguț a fost transferat de Chindia de la Urban Titu în 2016, iar în momentul transferului cota de piață a jucătorului era 450.000 de euro. La schimb, la Chindia vor ajunge sub formă de împrumut fundaşul de 25 de ani Mihai Butean, despre care se zvonea de ceva timp că va veni la echipa noastră, dar era dat ca un transfer pur şi simplu, nu la schimb şi mijlocaşul de 20 de ani Denis Rusu, fost pe la U.T.A., cel care a marcat unicul gol al partidei de tristă amintire de la Arad, din toamna anului 2020, când „Bătrâna Doamnă” a câştigat prima sa partidă pe noul stadion, taman cea cu Târgoviştea noastră. Cât îl privește pe Neguț, dacă va convinge sub comanda lui Dan Petrescu, din vară, mijlocașul ofensiv va fi cumpărat definitiv de clujeni, unde i se va oferi un contract pe trei ani. Dacă-l va păstra din vară, C.F.R. va trebui să achite aproximativ 250.000 de euro. La ceferiștii clujeni, ex-jucătorul Chindiei va avea un contract de 8.000 de euro pe lună, dar și o primă de 10.000 de euro în cazul câștigării campionatului.


Primul meci oficial al anului, programat la Ploieşti a adus faţă în față Chindia şi F.C. Voluntari, echipe întoarse din stagiul de pregătire din Antalya. Ai noştri erau la un sezon mult mai puțin reușit decât în ediția anterioară, când, deși au evoluat în play-out, nu au avut emoții privind salvarea de la retrogradare. Ilfovenii impresionaseră cu prestațiile din prima parte a sezonului când, dintr-o echipă care ani la rând lupta până în ultimul moment, inclusiv la baraj în 2018 cu noi pentru evitarea retrogradării, se transformaseră sub comanda lui Liviu Ciobotariu în revelația campionatului. Erau pe poziția a III-a şi vizau calificarea în premieră, în play-off-ul Ligii 1. Oaspeții au intrat pe gazon cu doi foşti componenţi ai Târgoviștei, Denis Ciobotariu şi Vadim Rață. A fost o primă repriză slabă, fără ritm şi lipsită de ocazii.
Voluntărenii au avut posesia, dar nu s-au văzut în atac, semn că erau mulţumiţi cu un rezultat de egalitate, ai noştri au demonstrat încă o dată că fără atacanţi e greu să dai gol în Liga I. Nici partea a doua nu a adus o mare schimbare în joc, la noi au intrat Butean şi Sila care au avut câteva sclipiri, apoi noul transferat la Voluntari, Budescu, a pătruns şi el pe teren în minutul 68, dar a demonstrat încă o dată că este umbra celui care a fost cândva un jucător de fotbal. La mijloc, ai noştri  au resimţit lipsa lui Cristi Neguț, iar singura ocazie mare de gol ne-a aparținut atunci când Dani Popa a trimis din alunecare, direct în portarul Mihai Popa, care a respins balonul. 0-0 scor final, adică nimic la nimic. Voluntari se menținea pe podium, în timp ce pentru Chindia cele 23 de puncte acumulate dădeau impresia că era la adăpost. Nu era deloc aşa, iar întâlnirile ce urmau erau hotărâtoare, cu foarte mari emoții.


De pe pagina de Facebook - AFC Chindia Oficial reţin concluziile suporterului Dan Munteanu: „Da. Ținând cont de lotul de jucători ai adversarilor e un punct muncit. Totuși echipa noastră e mult sub nivelul celei de anul trecut. Nu spun eu. O arată și punctele acumulate până acum”.

A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE - F.C. VOLUNTARI 0-0
A.F.C. CHINDIA: Căbuz – Căpuşă (min. 59 Butean), Piţian, Celea, Ioniţă – Corbu (min. 59 Silla), Dulca (min. 70 Martac), Iacob, Popadiuc – D. Popa, D. Florea. Antrenor: Emil Săndoi
F.C. VOLUNTARI: M. Popa – D. Ciobotariu, Tamaş, Armaş, Al. Vlad (min. 46 Ricardinho) – Meleke, Droppa (min. 86 Tavares) – Costin, I. Gheorghe (min. 68 Budescu), Raţă (min. 77 Lopes) – Nemec (min. 86 L. Fulop). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
A arbitrat la centru Cătălin Popa, ajutat la cele două linii de Romică Bîrdeş, ambii Piteşti și de Vasile Marinescu (București). Rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş).Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) – C.C.A. și Cătălin Popa (Vaslui) – L.P.F.


În aceeaşi etapă a avut loc pe Arena Naţională din Bucureşti derby-ul campionatului, F.C.S.B.-C.F.R. Cluj, 3-3, unde am consemnat în minutul 69 debutul lui Cristian Daniel Neguț în formaţia oaspete, Tabarcea de Corneşti intrând pe teren în locul lui Adi Păun. A evoluat bine şi putea să fie o soluţie ca mijlocaş, dar părerea mea era că îi va fi foarte greu să se impună ca titular. I-am revăzut la gazde şi pe alţi doi dâmboviţeni, portarul Andrei Vlad, nesigur şi ezitant ca de obicei şi pe Octavian Popescu care, aflat în flancul stâng, la aproximativ 30 de metri de poarta adversă, a trimis o diagonală care s-a oprit în vinclu, Otto Hindrich, goalkeeperul C.F.R.-ului reuşind să fie cu mult mai slab decât  colegul Vlad din poarta fecesebistă. De asemenea, tot la gazde a jucat şi Andrei Dumiter care a ratat din toate poziţiile, era un atacant timişorean care a trecut pe la Chindia şi care a demonstrat din nou că nu va putea fi niciodată un mare fotbalist. Meciul s-a încheiat la egalitate la trei, distanța de 10 puncte dintre cele două echipe menținându-se. În etapa a 25-a, Neguț a jucat primul meci oficial ca titular la C.F.R. Cluj, partidă jucată în Gruia, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, cu U.T.A., încheiată la egalitate, 0-0. A fost schimbat pe parcursul celei de a doua reprize, după ce a dat o pasă inspirată, din care putea ieși gol și a expediat mingea în bară, cu un șut spectaculos.

Cât priveşte antrenorul echipei naţionale de fotbal, desemnarea lui a fost o odisee desfăşurată pe o perioadă de aproape două luni. Penultima opţiune a fost Ladislau Boloni, iar dacă acesta accepta era posibil ca Târgoviștea să rămână fără antrenorul Săndoi. De ce? Fiindcă fostul selecționer Boloni l-ar fi dorit pe Emil unul dintre secunzi. „Secund îl voiam pe băiatul de la Nice, Adrian Ursea. A fost la mine de vreo două-trei ori şi mi-a plăcut stilul său de a vedea lucrurile. Nu neapărat mergeam paralel în idei, dar spuneam că Adrian vine cu exigenţele Occidentale, care sunt mai pretenţioase, şi am fi fost pe acelaşi numitor comun. Apoi, mi s-a explicat că ar fi mai bine, totuşi, să aduc oameni care cunosc mai mult fotbalul românesc. Pentru că una dintre probleme ar fi fost fotbalul românesc şi echipa naţională. Am înţeles şi optat pentru alţi doi oameni, jucătorii mei, colegii mei, şi mă gândeam la Liviu Ciobotariu sau la Emil Săndoi. Între aceştia doi. Dar de ce nu amândoi? Amândoi cred că era prea mult pentru Federaţie. Pe urmă am avut o idee pe care nu am dezvoltat-o niciodată. Sper că nu îl jignesc pe Adrian Mutu, de care auzeam că este în cărţi, mă gândeam cum lucra Germania pentru viitorul selecţioner. Şi mă gândeam că el a simţit fotbalul occidental. Mă gândeam că am fi putut să-l pregătim” declara Ladislau Boloni, într-o conferință de presă. Ulterior, Loți a refuzat oferta Federaţiei Române de Fotbal astfel că, ultima alegere, Edi Iordănescu, băiatul fostului antrenor Anghel Iordănescu, a răspuns afirmativ şi, uite-aşa, Emil Săndoi a rămas principal la Chindia Târgovişte.

În următoarea etapă, am jucat tot pe teren propriu, evident la Ploieşti, cu Mioveniul, o echipă cu moral bun după victoria din etapa precedentă, contra Clinceniului. Fostul nostru goalkeeper Iustin Popescu, rezervă la noi în Liga I, era în aceeaşi postură şi la oaspeţii din Argeş, iar meciul a fost echilibrat, cu ceva mai multă posesie pentru noi, o dominare sterilă, cu pase de-a latul terenului, fără mari probleme pentru defensiva mioveneană. Chindia ar fi putut, totuşi, câştiga pe final, atunci când nou-intratul Cristi Cherchez l-a lobat, din careu, pe Ducan, dar Garutti a scos mingea din apropierea liniei porţii. Putea şi Daniel Florea marca, dar nu a fost capabil să reia în plasă dintr-o poziţie excelentă. De partea cealaltă, C.S. Mioveni a ajuns rar la poarta noastră şi am avut mare noroc cu supraponderalul Sanoh care a călcat pe minge în momentul în care putea deschide scorul. În minutul 90, oaspeţii au ratat din nou, izbăvitor pentru noi, cei care ne-am spus „decât niciunul, bun şi un punct”. Pe final, portarul Căbuz a facut un mare cadou Mioveniului după ce a bâlbâit o minge în careul mic, dar am avut şansă și s-a încheiat remiză albă, un scor echitabil faţă de ce şi cum s-a jucat. Al doilea egal acasă pentru Chindia care îşi consolida poziţia de candidată la baraj pentru retrogradare, mai ales că în respectiva rundă, Craiova lui Mititelu reuşea să învingă Argeșul cu 1-0, în Bănie. Băieţii noştri nu jucau nimic, atacanţii Popa şi Florea făceau de mult timp figuraţie, dar niciunul dintre jucători nu avea vreo evoluţie care să ne dea o speranţă, fie ea cât de mică. 
Suporterii au răbufnit din nou, adresându-le cuvinte grele, de la „lăsaţi-vă de fotbal” sau „ar trebui să aduceţi bani de acasă, nu să fiţi plătiţi din bani publici”,  la „fotbal de maidan”, „nişte ciurucuri” sau „vă bateţi joc de suporteri”, „să vă fie ruşine”. Au fost răbufniri negative la adresa lui Marcel Ghergu, Emil Săndoi, Daniel Popa, Daniel Florea, Mădălin Martac, Andrei Pițian, Doru Popadiuc. Toată lumea întreba de ce Cherchez nu joacă sau intră pe gazon doar în ultimele 5 minute în condiţiile în care atacanţii titulari nu înscriau, antrenorul principal fiind aspru certat pentru desconsiderarea constantă arătată lui Cristi. Evident nu a scăpat nici primarul urbei, Daniel Cristian Stan, chestionat când va fi gata stadionul de la Târgovişte. Au fost şi câteva încercări timide de susţinere, cu mesaje în care li se cerea criticilor să meargă la Ploieşti şi să-i încurajeze pe băieţi din tribună, dar era cert că rezervorul de bunăvoinţă şi înţelegere al susţinătorilor Chindiei pentru evoluţiile slabe şi foarte proaste ale favoriţilor se epuizase. Au fost mulţi care au spus că singurul jucător care se mai remarca, Neguț, a fost lăsat să plece într-un moment total nefast pentru echipa noastră şi cam atât, majoritatea era convinsă că astfel de rezultate vor conduce echipa în divizia B. Se renunţase în vară la figurantul Costea şi alţi câţiva jucători fuseseră puşi pe liber pentru slab randament, apoi Stoian şi Suciu. Problema era că la sfârşit de ianuarie 2022, toţi jucătorii târgovişteni făceau pur şi simplu act de prezenţă pe teren, toată echipa făcea doar figuraţie. Se anunţau vremuri grele pentru fotbalul târgoviştean...

A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE - C.S. MIOVENI 0-0
A.F.C. CHINDIA: Căbuz - Martac, Piţian, Iacob, Ioniţă - Corbu (min. 56 Sila), Popadiuc, Kocic (min. 86 Cantave), Butean (min. 87 Cherchez) - D. Florea, D. Popa. Antrenor: Emil Săndoi.
C.S. MIOVENI: Ducan - Oancea, Balaur, Scarlatache, Garutti, Burnea – Dumitriu (min. 72 Panait), Veres (min. 72 Toma) – Rădescu (min. 63 Blănaru), Buziuc (min. 63 Coşereanu), Sanoh. Antrenor: Alexandru Pelici.
A arbitrat la centru Istvan Kovacs (Carei), ajutat la cele două linii de Ovidiu Artene (Vaslui) și Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova). Observatori: Andrei Ioniţă (Bucureşti) – C.C.A. și Ion Marin (Bucureşti) – L.P.F.


Cât priveşte stadioanele din Târgovişte, să precizez despre cel nou mai întâi. Autoritățile anunțau că mult doritul complex sportiv, situat la intrarea în oraș dinspre București, mai exact în vecinătatea mall-ului, se va realiza. Despre proiectul finanțat de Compania Națională de Investiții se discuta de 7 ani, interval în care Chindia a promovat în Liga 1, iar arena proprie, „Eugen Popescu”, a intrat din 2019 în reabilitare. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat la televiziunea online Ripostapenet: „A avut loc, la Agenția Fondului de Mediu, ultima ședință pentru avizare și la APM Dâmbovița am semnat toate adresele către Primăria Municipiului Târgoviște și către ziarele locale pentru a publica, timp de 10 zile, anunțul privind construirea stadionului nou, cu o capacitate de 12000 de locuri. Dacă suntem sănătoși și vom trece de ultimul pas privind Hotărârea de Guvern și sunt convins că, în actuala conjunctură, vom avea succes, în luna martie, vom scoate la licitație, e vorba de un proiect cu Compania Națională de Investiții, noul stadion de la Târgoviște, cu finanțarea de 250 de milioane lei, aproximativ 50 de milioane de euro, din care aproximativ 15 milioane de lei, cofinanțare suportată de Consiliul Județean Dâmbovița, bani pe care i-am aprobat prin Hotărâre de Consiliu Județean și-i vom finanța din bugetul propriu. Anul acesta, cu siguranță, vom scoate la licitație acest stadion nou, la Târgoviște, iar dacă nu vom avea contestații, anul acesta vom avea și un constructor pentru noul stadion, iar pentru execuție vom avea maxim 18 luni, un an și jumătate”.  Până la debutul lucrărilor la noul complex sportiv din Târgoviște, Chindia ar putea reveni acasă, pe vechea arenă „Eugen Popescu”, aflată în reabilitare. În ultimele luni ale anului 2021 au fost progrese în zona tribunei vechi, situată între Casa Armatei și Aleea Coconilor, refacută și aproape gata. Mai era de lucru la tribuna metalică, unde a fost finalizată structura, toată investiția fiind a Primăriei Târgoviște, cu fonduri din bugetul local. Până când se va putea juca, în sfârșit, lângă Turn, Chindia își va disputa meciurile din organizarea sa la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”.



În 25 ianuarie Răzvan Matiș a împlinit 21 de ani, iar pe 1 februarie, Cristian Cherchez sărbătorea 31 de ani, o diferenţă de un deceniu între doi jucători pe care suporterii îi voiau mult mai mult pe gazon. Fără gol înscris în 2022, dar și fără înfrângere, după două remize albe pe terenul propriu de la Ploieşti cu F.C. Voluntari și C.S. Mioveni, conducerea clubului Chindia realizează în 3 februarie două mutări interesante, ambele în plan ofensiv, acolo unde echipa suferea grav. Astfel, au fost transferaţi Juan Pablo Passaglia, 32 ani, mijlocaș și Tsvetelin Chunchukov, 27 ani, atacant. De numele primului, se leagă înfrângerea noastră din debutul sezonului 2020-2021, 0-1 la Iași, argentinianul marcând atunci din penalty singurul gol al meciului. Bulgarul Chunchukov a fost dorit insistent de Gaz Metan Mediaș, sub formă de împrumut de la Sepsi OSK, însă medieșenii au renunțat la tratative după ultimele sancțiuni dinspre F.R.F. și L.P.F. Clubul avea mari probleme cu datorii mari la vechii jucători şi interdicţia la transferuri, chichiţe financiare care de această dată anunţau falimentul, după mai vechea insolvență. Cât îl priveşte pe Juan Pablo Passaglia, acesta plecase din proprie inițiativă, comunicând conducerii arădene că vrea să plece, deoarece i s-ar fi făcut dor de casă. După două săptămâni de negocieri cu privire la formula „divorțului”, cele două părți au ajuns la un acord comun și mijlocașul central se despărțea oficial de U.T.A. cu 4 ore înainte de primul fluier al partidei cu Rapid, de la București. În fapt, Passaglia nu a mai dorit să lucreze cu Laszlo Balint fiindcă acesta i-a dat indicații de joc pe un ton cu care fotbalistul nu a fost de acord. Cei doi au mai avut o discuție, dar nu a mai existat cale de împăcare și argentinianul a plecat chipurile spre Buenos Aires, dar a ajuns la... Târgovişte, sub comanda lui Emil Săndoi, alături de Chunchukov. Între timp, antrenorul Aradului s-a despărţit şi el de echipă. D-ale tumultoaselor valuri ale fotbalului!

Cu şase transferuri, dintre care revenitul Pițian şi noutăţile Butean, Sila şi Pasaglia titulari, Chunchkov rezervă şi Rusu în lot şi într-un punct mort al evoluţiilor, lipsite de consistenţă şi de reuşite în porţile adversarilor, jucam la Ovidiu cu Farul Constanța, chiar în ziua în care antrenorul dobrogenilor, Gheorghe Hagi, împlinea 57 de ani. Înainte de începerea jocului, clubul Chindia Târgoviște i-a dăruit lui Hagi, prin antrenorul Emil Săndoi şi directorul sportiv Ciprian Iugulescu, un tricou de joc al echipei dâmbovițene şi un buchet de flori. Începutul de meci a aparținut gazdelor, astfel că în primele 10 minute, Purece a trecut pe lângă deschiderea scorului în două rânduri. Târgoviştenii au răspuns prin Popadiuc, blocat de fostul portar al Chindiei, Marian Aioani. Până atunci, ai noştri au cerut penalty în minutul 2, la o fază la care fundașul Virgil Ghiță îl lovește peste picoare pe Daniel Popa, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Cea mai mare ocazie a primei reprize a venit în minutul 24, când Omoh a șutat în bară, după o serie de fente la marginea careului, iar şase minute mai târziu, echilibrul numeric se rupea, centralul Horia Mladinovici arătând direct cartonaşul roşu golgeterului  campionatului, spaniolul Jefte Betancor, după ce acesta l-a lovit cu cotul în spate pe Paul Iacob, la un duel în careul Chindiei. La pauză, portarul Cătălin Cabuz, accidentat a fost înlocuit de Dinu Moldovan. În partea secundă, ai noştri au dominat, Aioani a salvat-o pe Farul în minutul 58, când a respins mingea trimisă de Marco Dulca de la marginea careului de 16 metri. Opt minute mai târziu, Doru Popadiuc şutează spectaculos în bară, iar în minutul 82, Daniel Constantin Florea este pe fază la mingea aşezată de Daniel Popa şi urmează un șut plasat, cu latul, la care Aioani a fost spectator. 
A fost unicul gol al meciului, urmat de o criză de nervi din partea lui Gică Hagi, surprins pe imagini când înjura pe banca de rezerve. La conferinţa de presă, marele sărbătorit a criticat arbitrajul, F.R.F., L.P.F. şi televiziunile de o conspiraţie mondială împotriva echipei Constanței, concluzia mea fiind că trebuia obligatoriu adresat „La mulţi ani” JUCĂTORULUI Hagi, antrenorul cu acelaşi nume mai având multe de învăţat, chiar şi după două decenii de meserie, iar omul g.h., lipsit de respect, ranchiunos, mitocan şi golan trebuia scris aşa cum vedeţi, cu iniţiale şi litere mici. Emil Săndoi a declarat că pentru prima dată în respectivul campionat a avut titulari şi o bancă de rezerve de valoare şi avea dreptate. Faţă de ultimele  meciuri ale toamnei şi primele două partide din 2022, dispăruseră din primul 11 şi din grupul celor 5 introduşi pe teren pe parcursul partidei Celea, Martac, Corbu, Kocic, Matiș, cei doi Şerban, Andrei şi Marian, Jipa, Stancu, Cantave, Roumpoulaku, o echipă întreagă din care doar primul a mai intrat în min. 90+1. Ca să nu mai amintim de plecaţii Neguț, Suciu şi Stoian. Cu Farul a fost o cu totul altă echipă, mă refer strict la componență! Când internaţionalul Căpuşă şi golgeterul Clinceniului, Chuncukov, pătrund pe teren de-abia în repriza a doua, înseamnă că în sfârşit ai un lot echilibrat, în care jucătorii sunt de valori apropiate. Era însă obligatorie o victorie la Ploieşti cu F.C. Argeş, altfel ne întorceam la perspectiva barajului pentru salvarea de la retrogradare.

FARUL CONSTANȚA - A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE 0-1 (0-0)
A marcat: DANIEL CONSTANTIN FLOREA, min. 82.
FARUL CONSTANȚA: Aioani – Boboc (min. 66 Mladen), Larie, Ghiţă, De Nooijer – Ciobanu (min. 66 Nedelcu), Artean, Grameni (min. 85 Radaslavescu) – Purece (min. 66 Gabi Iancu), Betancor, Omoh (min. 85 A. Petre). Antrenor: Gheorghe Hagi.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz (min. 46 D. Moldovan) – Butean (min. 67 Căpuşă), Piţian, Iacob, Ioniţă – Sila (min. 67 Chunchukov), Passaglia (min. 90+1 Celea), Dulca, Popadiuc – D. Popa, D. Florea (min. 85 Cherchez). Antrenor: Emil Săndoi.
A arbitrat la centru Horia Gabriel Mladinovici, ajutat la cele două linii de Bogdan Gheorghe și Cosmin Vatamanu, toți din București. Rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti). Observatori: Marian Dorobanţu (Buzău) – C.C.A. și Ion Căţoi (Bucureşti) – L.P.F.


După meciul de la Ovidiu, Gheorghe Hagi a avut accese de furie în care căuta „duşmanul poporului”, cel care nu voia ca echipa lui să acceadă în play-off, ba mai mult, a acuzat Chindia de furt. Suporterii Chindiei au ripostat, fără menajamente, la adresa antrenorului Farului spunând că le aducea aminte de Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. Într-o astfel de situație, am rememorat o povestioară cu vârful muntos Păduchiosu din Bucegi, relatată cu mult umor de doamna profesor de istorie Catrinel Lăzărescu Tănase din Târgovişte pe grupul de pe Facebook „Târgoviştenii de pretutindeni”, administrat de Cristian Dodici: „Vis-a-vis de clădirea care a adăpostit un hotel, la parterul căruia după cum se vede în fotografie era o băcănie, se afla restaurantul Bucegi, fostul han al negustorului Gică Pittiș, azi B.R.D. Mergând pe partea dreaptă, în clădirea care adăpostește astăzi Arhivele statului, la parter era o hală unde era amenajată Autogara orașului. Din curte, în anii 50' plecau curse regulate în tot județul. Ceea ce era amuzant era faptul că aici se pripășise un om <<fără căpătâi>> numit Cioroblea. Era mic de statură, îmbrăcat sărăcăcios, jegos. Cred că dormea pe băncile amenajate pentru călători. El striga de fiecare dată când pleca o cursă, enunţând tot traseul. Una din curse se făcea spre Brașov care pe vremea aceea se numea orașul Stalin. Şi numai ce-l auzeai pe Cioroblea strigând: <<Târgoviște, Pucioasa, Păduchiosu, Stalin>>. Toată lumea izbucnea în râs”. Aşa cum am râs toţi în 5 februarie 2022, auzindu-l pe antrenorul Farului, acuzând Chindia că a câştigat cu ajutorul arbitrilor. Mai scriu doar atât: Stalin, Hagi, Păduchiosu... 



În etapa a 25-a, la Ploieşti, s-au întâlnit Chindia și F.C. Argeș, în meciul cu numărul 400 în prima divizie pentru istoria fotbalului târgoviștean, o partidă în care ai noştri încercau să se îndepărteze de locurile de baraj. Piteştenii au intrat pe gazon cu Ionuţ Şerban, fost la Chindia în liga a doua, dar fără Dumitrașcu şi Honciu, târgoviştenii cu Pițian, dornic să-şi ia revanşa faţă de colegii de o toamnă. Cea mai mare ocazie a întâlnirii a fost cea din minutul 2, a lui Daniel Florea care, găsit perfect de Popadiuc, a ratat cu seninătate din gura porții. Tofan a replicat cinci minute mai târziu, dar șutul expediat de acesta a fost reținut fără emoții de Dinu Moldovan. În minutul 14, Daniel Popa trimite şi el minges spre poartă, dar Greab s-a opus deschiderii scorului. George, băiatul fostului internaţional Ionel Ganea, la primul meci în tricoul Argeșului după ce Hagi a scăpat de el de la Farul a încercat și el să marcheze în minutul 19, dar tabela a rămas la 0-0. 120 de secunde mai târziu, Marco Dulca reuşeşte, în sfârşit, să marcheze primul lui gol  în campionatul 2021-2022, portarul Greab neavând replică, după care argeșenii au avut ocazia să restabilească egalitatea înaintea intrării la vestiare, dar Ișfan a fost blocat în ultimul moment de Dinu Moldovan. După pauză, în minutul 56, Florea a încercat să îl surprindă de la distanță pe Greab, iar două minute mai târziu, Cristi Tănase şutează peste poarta lui Dinu Moldovan, pentru ca în minutul 63, Sila să rateze finalizarea. Golul oaspeţilor a venit totuşi în minutul 64, când Alexandru Ișfan, găsit perfect de Fatai, a restabilit egalitatea pe tabelă, dintr-un grup de câţiva jucători ai noştri care au contemplat realizarea argeşeanului. Daniel Popa, în minutul 83, a fost aproape de gol, dar execuția sa a fost parată de Greab şi partida de la Ploiești s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Argeșul acumula 35 de puncte, Chindia 28. Nu era perfect, dar era mai bine decât nimic din ultimele două meciuri, aşa că, după efectuarea transferurilor, obţineam 4 puncte din 6, echipă era vizibil întărită şi mai valoroasă. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat echipa etapei, unde Dulca a fost inclus datorită reuşitei cu piteștenii, bilanţul lui în campionat până în acel moment fiind de 20 de apariții oficiale, cu o reușită şi 2 assist-uri.


A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE – F.C. ARGEȘ 1-1(1-0)
Au marcat: MARCO DULCA, min. 21, pentru Chindia, respectiv ALEXANDRU IȘFAN, min. 64, pentru F.C. Argeș.
A.F.C. CHINDIA: D. Moldovan – Butean, Piţian, Iacob, Ioniţă – Popadiuc, Dulca, Passaglia (min. 74 Chunchukov), Sila (min. 71 Căpuşă) – D. Popa, D. Florea (min. 86 Cantave). Antrenor: Emil Săndoi.
F.C. ARGEȘ: Greab – Dobrosavlevici, Turda, Dos Santos (min. 46 Fatai) – Tofan, Meza Colli, I. Şerban (min. 70 Raynov), Cr. Tănase (min. 70 Said), Latovlevici (min. 39 Muşat) – Işfan (min. 70 Cr. Dumitru), G. Ganea. Antrenor: Andrei Prepeliţă.
A arbitrat la centru Iulian Dima, ajutat la cele două tușe de Radu Adrian Ghinguleac, ambii din Bucureşti și Adrian Popescu (Craiova). Rezervă: George Cătălin Găman (Craiova). Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – C.C.A. și Constantin Stătescu (Bucureşti) – L.P.F.


Etapa a 26-a ne-a purtat drumurile pe Arena Naţională din Bucureşti la meciul cu echipa  patronată de Gheorghe Becali, întâlnire disputată fără spectatori, nu din cauza pandemiei, ci a unei sancţiuni aplicate clubului gazdă pentru incidente anterioare. Era 14 februarie, când maseurul echipei noastre, Victor Stan, își serba ziua de naștere şi toată lumea i-a urat la mulți ani, multă sănătate și realizări! Partida a început cu deja obişnuita intrare a jucătorilor cu căţei în braţe, oferiţi spre adopţie şi o situaţie demnă de relatat chiar de reprezentanții Adăpostului Speranţa, cei care găzduiau patrupedele: „La meciul F.C.S.B. – Chindia, noi ne duseserăm cu cățeii în partea jucătorilor F.C.S.B., iar colegii de la C.J. Ilfov în partea târgoviștenilor. Dar Andrei Pițian, jucătorul celor de la Chindia, a venit țintă la noi și ne-a rugat să-i dăm și lui un câine, că-i plac mult și a rămas fără. Nu l-am putut refuza, așa că Botic a intrat pe teren alături de Andrei. Trebuia să ne fi dat seama că acela a fost un semn. La fel ca majoritatea celorlalți căței care au fost prezentați la meciuri de Liga I, Botic a fost adoptat la o zi după aceea. A fost luat de Ionuț Ocheșel și va fi, începând de acum, un cățel mândru de apartament și, mai ales, de familie. Mulțumiri și lui Andrei, și lui Ionuț. Amândoi l-au ajutat pe Botic să dea <<golul>> vieții lui, singurul gol la care bucuria ține pentru tot restul vieții. Mulțumiri Consiliului Judeţean Ilfov şi Liga Profesionistă de Fotbal-LPF”.



 În tur, la Ploieşti, lui F.C.S.B. i-au trebuit 97 de minute pentru golul victoriei, unul dintr-un penalty discutabil, acordat după ce ai noştri au evoluat în inferioritate încă din minutul 8! Acum s-a început fără vreo pasă luminoasă din partea lui Tavi Popescu de la Nucet, fiul lui Beni şi nepotul lui Octavian, doi foști buni fotbalişti ai Târgoviștei, fără sclipirile vitezistului Cordea şi cu nou-venitul Edjouma, slab şi neintegrat în joc, după doar trei zile de prezenţă în lot, iar un alt dâmboviţean, căpitanul Florin Tănase juca neconvingător. Am profitat şi pe două acțiuni ofensive, băieţii au înscris de două ori. Mai întâi Daniel Popa, care l-a făcut mat pe un alt fotbalist al gazdelor, născut laTârgoviște, portarul Andrei Vlad luând un gol în vinclu, dintr-un şut bombă din lovitură liberă. Apoi, Mihai Butean i-a dat gol printre picioare nefericitului goalkeeper al F.C.S.B. La pauză părea clar şi poate era bine să se fi încheiat atunci meciul, era 2-0 pentru Chindia, toată echipa, cu Popică în frunte,  părând a fi într-o seară magică. Antrenorul Toni Petrea efectuase deja o schimbare, a mai operat două la pauză, iar echipa a reacționat, Tănase a pasat pentru Darius Olaru şi era 1-2. A intrat și Keșeru în locul modestului Dumiter, un băiat plin de ifose, trecut în grabă şi pe la noi, apoi meciul s-a transformat, cu trecerea timpului, într-o miuță, de parcă, dintr-o dată, jumătatea de teren a amfitrionilor ar fi fost suspendată și ea de vreo comisie de disciplină. Refuzul nostru de a mai încerca să punem probleme a fost taxat în cele din urmă de Valentin Gheorghe, în minutele 67 şi 77, liber pe un flanc stâng unde adversarul direct, tânărul Ioniță, jucătorul U21 al Chindiei a realizat doar act de prezență: 3-2. În final, Chivulete Junior i-a anulat un gol lui Ianis Stoica, cel mai probabil pentru fault în atac, deși reluările nu au clarificat infracțiunea, iar la ultima acțiune a partidei, Pițian a deviat mingea în plasa lui Vlad, cu călcâiul, dar reușita a fost anulată pentru un ofsaid care nu a fost, semnalizat de un tuşier al cărui nume nu aş vrea să-l mai scriu. Nu se putea termina 3-3 căci se enerva Jiji Becali, Atotputernicul Luminii. Unii suporteri au spus că a fost blat, alţii l-au criticat pe Emil Săndoi pentru tactica din repriza a doua, au fost unii care l-au pus la zid pe Ioniţă şi alţii care au reproşat rezultatul final tuturor jucătorilor şi, evident, antrenorilor. Mă alătur ultimilor şi spun ce-am mai spus, nu a fost niciun blat, atât putem!


F.C.S.B. - A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE 3-2 (0-2)
Au marcat: DARIUS OLARU, min. 47 și VALENTIN GHEORGHE, minutele 67 și 77, pentru F.C.S.B., respectiv DANIEL POPA, min.15 și MIHAI BUTEAN, min. 21, pentru Chindia.
F.C.S.B.: Andrei Vlad - Ovidiu Popescu (min..41 Ianis Stoica), Vinicius, I. Cristea, Radunovici (min. 46 S. Şerban) - Olaru, Edjouma (min. 85 Oaidă), Fl. Tănase - Cordea (min. 46 Valentin Gheorghe), Dumiter (min. 49 Keşeru), Octavian Popescu. Antrenor: Anton Petrea.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz - Căpuşă, Piţian, Iacob, Ioniţă (min. 84 A. Şerban) - Butean (min. 75 Chunchukov), Passaglia (min. 88 Corbu), Dulca, Sila (min. 84 Cantave) - Popadiuc, D. Popa. Antrenor: Emil Săndoi.
A arbitrat la centru Andrei Florin Chivulete, ajutat la cele două linii de Andrei Constantinescu, ambii din Bucureşti și Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Sorin Costreie (Buftea). Observatori: Andrei Ioniţă (Bucureşti) – C..CA. și Romulus Chihaia (Bucureşti) – L.P.F.

În aceeaşi etapă, Cristian Neguț a spart gheața în tricoul lui C.F.R. Cluj, mijlocașul ofensiv reușind să marcheze primul gol pentru campioana României, într-un joc cu Gaz Metan Mediaș. În disputa cu găzarii, Clujul s-a impus cu 2-1, iar el a semnat reușita câștigătoare a campioanei, în ultimele secvențe ale întâlnirii, când a profitat de o gafă a defensivei medieșene şi a deviat cu piciorul drept mingea peste portarul Buzbuchi. După meciul de la Bucureşti, aflam că la Chiajna, în Liga a 2-a, au fost tansferați trei mijlocaşi, Răzvan Matiș de la Chindia, Carlo Casap de la Farul Constanța şi Daniel Nicolae Pârvulescu de la Universitatea Cluj. Înţelesesem din tur de ce Matiș, la 21 ani, nu confirmase pe nicăieri pe unde a fost, având evoluţii inconstante pe la toate echipele pe la care a trecut. Crescut și format la Academia „Gheorghe Hagi”, campion cu echipele de juniori U19 și U17 ale clubului şi împrumutat pe rând la F.C. Argeș, Petrolul Ploiești şi Chindia. La noi a fost aproape de gol în câteva partide, a trimis mingea în bară într-un meci, dar.. cam atât...

De la figuraţia cu conotaţie profund negativă a fotbaliştilor să trecem rapid la cea pozitivă, spectaculoasă, realizată în teatru, începând cu anul 1986, de un copil, Mihai Dobrițoiu. Deloc microbist în general, nicidecum devoratoriu de fotbal târgoviştean, omul, ajuns între timp la frumoasa vârstă de o jumătate de secol, viitor doctor în istorie în urbea de sub Turn, era legat de fosta capitală a Ţării Româneşti şi prin cele şase luni de cătănie efectuate ca proaspăt admis la facultate, la unitatea militară 1417 din apropierea gării urbei, cea care avea să devină celebră în 25 decembrie 1989, datorită şi din cauza execuţiei soţilor Ceauşescu. Teatrul a fost însă pasiunea din copilărie. „În 1986, pe când aveam vreo 15 ani și eram în primul an de liceu, aproximativ odată cu deschiderea anului școlar, mi-am început evoluția ca <<ilustru>> membru al corpului de figurație al Teatrului Național București, corp coordonat de domnul Constantin Melcea. Datorez această frumoasă experiență fratelui meu, Gabriel, care, lucrând la Palatul Telefoanelor, a primit în <<custodie>> buna funcționare a rețelei de aparate inventate de domnul Graham Bell din incinta instituției artistice sus-amintite. Noua ipostază a adolescentului din mine, adăugată celei de elev, nu era deloc întâmplătoare având în vedere că, de foarte mic, eram un loial ascultător al teatrului radiofonic datorită căruia m-am apropiat de arta teatrală și de marii noștri actori. Mersul la teatru cât de des posibil era o activitate constantă în familia mea astfel încât, ulterior, activitatea de cealaltă parte a sălii de teatru, adică pe scenă, era o continuare firească a celei dintâi”.
Au urmat spectacole memorabile regizate şi jucate de personalităţi în domeniu din România şi cum orice drum începe cu întâiul pas „A fost și prima piesă de teatru, <<Vlaicu-Vodă>> de Alexandru Davilla, în regia lui Mihai Berechet, nu doar un mare regizor, ci și un personaj complex, care știa să îmbine limbajul <<colorat>> cu minunate expozeuri sau dialoguri cu actorii despre cum trebuie interpretate personajele piesei. Eu aveam rolul uni paj de la curtea Domnitorului, care nu făcea sau spunea nimic, dar nu asta conta, ci faptul că eram pe scenă alături de actori uriași și vedeam și revedeam piesa din altă <<dimensiune” decât cea a obișnuitului spectator. George Motoi (Vlaicu), Carmen Stănescu (Doamna Clara), Florin Piersic (spătarul Dragomir) mi se păreau a fi niște zei, iar eu un muritor binecuvântat pentru că mă aflam printre ei”. Începuse să-i placă din ce în ce mai mult, astfel că au urmate alte spectacole. „<<Ploșnița>> lui Mayakovski, cu Alexandru Arșinel în rolul principal, care îi succedase lui Dem Rădulescu în același rol, era o piesă cu mulți actori și figuranți, lungă și dificilă, în sensul că, decorurile și recuzita se schimbau des, iar figuranții se deplasau prin catacombele întunecate de sub scenă ca să poată apărea în timpul spectacolului în anumite puncte ale scenei. Piesa lui Mayakovski, referindu-se la perioada de după revoluția bolșevică din 1917, era plină de <<șopârlițe>> strecurate de regizorul Horea Popescu. Un alt spectacol în care am fost, de fapt, suplinitor, înlocuind un coleg care se afla în concediu, a fost <<Torquato Tasso>> a lui Goethe, cu Constantin Dinulescu, Claudiu Bleonț, Silvia Popovici și Adela Mărculescu. Un aspect ce mi-a rămas în minte este grija cu care marele actor Constantin Dinulescu, atunci când îi duceam, în rolul de valet, o tavă cu o cupă, îmi șoptea cum anume trebuia să închid cele două uși cu oglinzi, așa încât oglinzile să fie orientate spre sală. Sesizase nu doar că eram nou în acest <<rol>>, ci că eram, de fapt, un copil și de aceea trebuia să se asigure că totul merge bine”. 


A participat și la repetițiile piesei „Mircea cel Mare”, care n-a mai apucat să fie jucată din cauza evenimentelor din decembrie 1989. „Înlăturarea lui Radu Beligan din funcția de Director General al TNB de către mult prea vizibilul Andrei Pleșu, ministru la Cultură, Externe, consilier la Cotroceni, intelectual considerat de elită și veșnic critic al comunismului după ce statul comunist l-a trimis cu bursă la Heidelberg și înlocuirea sa cu Andrei Șerban au dus la o degradare a atmosferei din teatru. Gurile rele spuneau că distinsul Andrei Șerban îi jignise pe unii dintre marii noştri actori sau îi pensionase pe aceia dintre ei care aveau vârsta, ceea ce a făcut ca, o vreme, atmosfera să fie toxică. Atracția pentru știința Istoriei, dar și dezgustul față de anumite urâțenii din lumea teatrului m-au făcut să merg pe un alt drum”, Mihai Dobrițoiu dixit. Îl aşteptăm în tribune la Târgovişte la primul meci de fotbal al Chindei pe refăcutul stadion Eugen Popescu, întâiul ce va fi văzut pe viu de dânsul, un alt eveniment... istoric!


Partida de la Ploiești cu Botoşaniul, cu multe absențe cauzate de pandemie şi de accidentări,  suspendări, a început sub semnul echilibrului, iar prima fază importantă a avut loc la poarta lui Pap unde, Daniel Florea a căzut în careul oaspeţilor, împins vizibil de Dawa, care i-a aplicat un cot, cu mână cu tot, în gât, dar centralul, cel puţin lipsit de experienţă şi fler dacă nu a fost necinstit, nu a acordat nimic. Chindia a deschis scorul după 13 minute de la primul fluier chiar prin jucătorul adus de Chindia de la Botșeni, Sila a marcat primul gol oficial pentru Chindia, chiar în poarta fostei sale formații, o reușită la limita ofsaidului. Moldovenii au încercat să răspundă prin Mihai Roman II, în min. 23, dar acesta nu a reușit să îl învingă pe Dinu Moldovan. La două minute, Daniel Popa, cu gândul la plecarea în Coreea de Sud, şutează, dar mingea a trecut departe de poartă. Tot el, în min. 38, a fost aproape de a dubla avantajul, dar lovitura sa de cap a fost inofensivă pentru portarul Pap şi prima repriză s-a încheiat 1-0.
Va fi 1-1în final sau mai rău, 1-2 sau 2-3 aşa cum a fost în ultimele partide, ne întrebam cu toţii. La mai puțin de 10 minute de la întoarcerea de la cabine, în min. 53, moldovenii au revenit în joc, Mateus Santos reuşind să restabilească egalitatea pentru echipa lui Marius Croitoru, la o mare greşeală a lui Căpuşă. În minutul 64, Țigănașu a încercat și el să îl surprindă pe Dinu Moldovan, dar balonul a depășit cu mult poarta, iar Florescu, în min. 83, a fost aproape să o aducă pe Botoșani în avantaj. Oaspeţii au tot forțat golul victoriei, dar s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Chindia acumula 29 de puncte, în timp ce Botoșani era aproape sigură de prezenţa în play-off. La finalul partidei, la conferința de presă, Emil Săndoi a vorbit inclusiv despre transferul lui Daniel Popa în liga secundă din Coreea de Sud, precizând că plecarea lui ar fi o pierdere mare pentru echipă şi că nu are foarte multe informații în ceea ce privește viitorul jucătorului. „E greu să răspund dacă va rămâne. Am mai pierdut un jucător cât se poate de important, pe Neguț. Acum, nu este problema mea. Eu mi-l doresc în continuare pe Popa la echipă. Poate și această tevatură făcută în jurul plecării lui să se răsfrângă asupra randamentului pe care îl are. Astăzi a făcut o primă repriză bună, după a fost în scădere și tocmai de aceea l-am schimbat. Este dificil de gestionat o astfel de situație. Eu am mai avut discuții cu el, dar nu cunosc în amănunt ceea ce se va întâmpla”.

A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE – F.C. BOTOȘANI 1-1(1-0)
Au marcat: RICHARD SILA, min. 13, pentru Chindia, respectiv MATEUS SANTOS, min. 53, pentru F.C. Botoșani.
A.F.C. CHINDIA: D. Moldovan - Butean, Piţian, Iacob, Căpuşă – Sila (min. 85 Cherchez), Dulca, Passaglia, M. Şerban (min. 65 Jipa) - D. Popa (min. 75 Cantave), D. Florea (min. 75 Chunchukov). Antrenor: Emil Săndoi.
F.C. BOTOȘANI:  Pap - Braun, Dican, Dawa, Ţigănaşu - Florescu, Papa, Tîrcoveanu (min. 73 Patache) – Mailat (min. 90 Dragu), M. Roman II, Mateus Santos (min. 83 Lupeta). Antrenor: Marius Croitoru.
A arbitrat la centru Bogdan Dumitrache, ajutat la cele două linii de Adrian Radu Ghinguleac și Vlad Bârleanu, toti din București. Rezervă: Florin Andrei (Tg. Mureș). Observatori: Alexandru Deaconu (București) – C.C.A. și Viorel Ilinca (Pitești) – L.P.F.

În zorii zilei de 24 februarie, Rusia a început războiul de ocupare a Ucrainei, iar două zile mai târziu, fotbaliștii de la C.S. Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște au trimis un mesaj comun de pace înaintea meciului din runda a 28-a a Ligii I. Ei au afișat mesajul „Nu războiului”, atât în limba engleză, cât și în ucraineană, un gest salutat de cei peste 5.000 de spectatori de pe arena „Ion Oblemenco”. Antrenorii echipei din Bănie erau foştii componenţi ai „Micului Ajax”, Laurențiu Reghecampf şi Cristian Țermure, iar în legătură cu drama ucraineană, Reghe a punctat la conferinţa care a precedat partida: „E o situaţie dificilă. Sunt foarte mulţi români care trăiesc în Ucraina și sper să se rezolve cât mai repede această situaţie. Oamenii care se află în zonele critice să reuşească să plece de acolo. Este un lucru cu care nu suntem obişnuiţi. Eu nu m-am născut în război, nu am văzut niciodată această situaţie. Este pentru prima dată în viaţa mea când, în Europa, se întâmplă un asemenea eveniment, mă refer mai aproape de noi. Nu ştiu ce să spun, pentru mine este ceva nou şi nu am experienţa necesară. Îmi este teamă, sincer”. 
Meciul a început cu gazde şi oaspeţi fără cei mai importanți oameni de gol, Andrei Ivan și Elvir Koljic, ambii cu probleme medicale, respectiv Daniel Popa, plecat în Coreea de Sud şi Daniel Constantin Florea, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Ai noştri, cu Atanase şi Chunchukov titulari, au început prost partida, iar oltenii au profitat și au deschis scorul în minutul 28, când supraponderalul Markovic s-a distrat cu longilinul Pițian și a centrat perfect pentru omul singur-singurel din careul nostru, Gustavo care, nestingherit de nimeni, a marcat de la 3 metri de poartă, din poziție centrală, îndeplinind o formalitate, cu o lovitură de cap. Partea secundă a fost mai atractivă, cu un ritm alert, Chindia a solicitat și două lovituri de la 11 metri, la aceeași fază, în minutul 51, când Iacob și Chunchukov au căzut în careul advers, dar Horațiu Feșnic a trecut cu vederea ambele dueluri. În minutul 76, la olteni a intrat pe gazon fostul echipier al Chindiei, Ovidiu Bic, iar nouă minute mai târziu, Paul Iacob a irosit o mare șansă de egalare, când s-a trezit cu mingea la picior la marginea careului mic, dar a reluat peste poartă, spre supărarea câtorva zeci de suporteri veniţi din Dâmboviţa în Bănie, care şi-au încurajat frenetic echipa în speranţa unui rezultat măcar de egalitate. C.S.U. Craiova obținea a 4-a victorie consecutivă, avea 48 de puncte şi era tot mai sigură de play-off, Chindia rămânea pentru moment pe locul 11, cu 29 de puncte. La final de meci, Emil Săndoi i-a criticat dur pe jucătorii săi: „Am început puțin ezitant jocul, îmi pare rău că am luat gol la o fază nepermisă. O centrare de pe linia de tușă, trebuia să o blocăm, iar Gustavo nu avea voie să apară în 3 metri singur. O greșeală pe fază defenisvă și vedeți că ne costă. Am avut o a doua repriză pe care cred că am dominat-o. Ne-am creat și mai multe ocazii de a marca. A fost ocazia lui Chunchukov, a lui Popadiuc, ocazia lui Dulca din poziție de singur cu portarul. Nu mai vorbesc de ocazia lui Iacob. Era cu poarta goală. Trebuie să înscrii de acolo, mai ales că Iacob are o tehnică foarte bună. Trebuia să interpreteze altfel faza. Trebuie să anticipezi, a fost un duel aerian câștigat de jucătorul nostru, trebuie să simţi mingea. Trebuia să se întoarcă mai repede cu fața la minge, să îl prindă în altă poziție. În rest, sunt foarte supărat pe băieți, pentru că ne trec niște puncte printre degete, pierdute din cauza unei naivități sau a lipsei de experiență”. Era din ce în ce mai clar că ceea ce acreditau unii suporteri târgovişteni, blaturi cu F.C.S.B. şi la Craiova nu se confirmau, era doar neputinţa şi mediocritate sau vorba unui mucalit „prostie în stare pură”.

C.S.U. CRAIOVA - A.F.C. CHINDIA 1-0 (1-0)
A marcat: GUSTAVO DI MAURO VAGENIN, min. 28.
C.S.U. CRAIOVA: Pigliacelli – Vătăjelu (min. 76 Conte), Papp, Screciu, Bancu – Cîmpanu, Al. Creţu (min. 59 Dan Nistor), Mateiu (min. 68 Roguljic), Gustavo (min. 76 Bic) – Markovic (min. 59 Vînă), Baiaram. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
A.F.C. CHINDIA: D. Moldovan – Butean (min. 62 Corbu), Piţian, Iacob, Roumpoulakou – Popadiuc, Dulca, Passaglia (min. 89 Cantave), Atanase (min. 71 A. Şerban) – Chunchucov, Sila (min. 46 Căpușă). Antrenor: Emil Săndoi.
A arbitrat la centru Horaţiu Mircea Feşnic, ajutat la cele două linii de Alexandru Cerei, ambii din Cluj-Napoca și Valentin Avram (Bucureşti). Rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti). Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) – C.C.A. și Ioan Bogdan (Arad) – L.P.F.

1 martie 2022. Prima partidă a etapei a 29-a a sezonului, penultima a returului, a adus faţă în faţă pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, pe Chindia, în evitarea locurilor de baraj şi pe U.T.A., dornică de revanşă după înfrângerea la două goluri din toamnă, de la Arad, o echipă în căutarea unui loc de cupă europeană, chiar dacă ratase play-off-ul. Meciul a început echilibrat, târgoviştenii şi oaspeţii lor împărțindu-şi ocaziile de gol. Otele a avut de două ori șansa de a deschide scorul pentru U.T.A., însă de fiecare dată a ratat. De cealaltă parte, Passaglia și Chunchukov, ambii titulari în căutarea primului lor gol sub culorile grupării noastre, au ratat ocazii importante, cu două șuturi bune, de la distanță. În partea secundă, echipa arădeană a fost mult mai prezentă în joc, în timp ce Chindia Târgoviște s-a mulțumit să apere rezultatul de egalitate. În minutul 55, Miculescu a șutat din câțiva metri în portarul Căbuz, iar cea mai mare ocazie a fost irosită tot de către nigerianul Aradului, Otele, care a șutat peste poartă din doar 5 metri! Meciul se îndrepta spre un rezultat de egalitate când Daniel Florea a fost faultat în careul advers în minutul 85, iar centralul Bîrsan a dictat penalty. Cei de la Arad au contestat decizia, dar aceasta s-a aplicat, aşa că, același Florea a executat, portarul Florin Iacob a ghicit colțul și a respins, dar numai până la atacantul Chindiei, care a marcat.A fost reușita cu numărul 400 din istoria fotbalului târgoviștean de primă divizie, o epopee începută în 1961 cu golul lui Constantin Chiriță.  Fluierul final consfinţea o victorie pe teren propriu, o situaţie cu care nu ne mai întâlnisem de aproape o jumătate de an, din 18 septembrie 2021. Un mărţişor cu 3 puncte. La interviu, autorul unicului gol al întâlnirii a declarat că a evoluat cu mari probleme medicale: „Nu avem prea multe realizări acasă, probabil că dacă scoteam rezultate acasă cum am scos în deplasare eram acolo sus şi ne băteam pentru play-off. Am o problemă, nu ştiu. Şi înainte de meciul cu F.C.S.B. m-am trezit dimineaţă foarte ameţit şi cu lipsă de echilibru, iată că după două săptămâni păţesc acelaşi lucru astăzi şi am jucat mai mult ameţit. Mă şi oprisem la un moment dat, îmi era frică să nu mi se facă rău. Bine că a ieşit bine, sunt bucuros că am adus această victorie foarte importantă pentru noi. Am jucat şi cu gândul la mama mea, care astăzi ar fi împlinit 65 de ani şi mi-am dorit foarte mult, probabil de aceea am şi riscat, să intru să joc. Mi-am dorit mult să înscriu în memoria ei şi pentru mine e un lucru extraordinar”. Ulterior, portarul Cătălin Căbuz a fost desemnat în echipa etapei Ligii I, anunțată de Liga Profesionistă de Fotbal cu motivarea: „Intervenţiile sale au contribuit decisiv la victoria reuşită de târgovişteni în faţa celor de U.T.A.”.

A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE - U.T.A. 1-0(0-0)
A marcat: DANIEL CONSTANTIN FLOREA, min. 87.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz - Căpuşă (min. 46 Celea), Piţian, P. Iacob, Roumpoulakou - Butean (min. 65 D. Florea), Dulca, Passaglia, Popadiuc - Atanase (min. 46 A. Jipa) - Chunchukov (min. 83 Sila). Antrenor: Emil Săndoi.
U.T.A.: Fl. Iacob - Vukcevici, Erico, Benga, Şliakov - Batha, Ubbink, Vorobjovas (min. 88 Ongaro) - Miculescu, Cardoso, Otele. Antrenor Ionuţ Badea.
A arbitrat la centru Marcel Bîrsan, ajutat la cele două linii de Andrei Constantinescu, ambii Bucureşti și Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) – C.C.A. și Eduard Alexandru (Ploieşti) – L.P.F.

Ultima rundă a campionatului 2021-2022 ne îndreaptă paşii spre Mediaş, acolo unde, lanterna roşie Gaz Metan era practic în faliment şi juca cu juniorii, în condiţiile în care titularii şi rezervele cu ştaif şi experienţă părăsiseră echipa, neplătiţi din septembrie 2021. Astfel, se îndeplinea doar act de prezenţă pe teren pentru a nu se retrage, ceea ce ar fi provocat probleme în clasament, dar şi în bugetul din televizarea meciurilor al tuturor cluburilor. Eric de Oliveira, jucător emblematic al clubului care în ziua partidei sărbătoarea 77 de ani de la înfiinţare, a dat lovitura de start, marcând simbolic şi retragerea sa din activitate. Într-o asemenea situaţie de raport de forţe net superior nouă, am fost echipa periculoasă din primele secvențe de joc. Chunchucov a amenințat buturile cu o „foarfecă” în minutul 4, iar 60 de secunde mai târziu, Andrei Şerban, blocat în primă fază de portarul Grosz, are prima sa reuşită în... prima divizie. Gazdele s-au dovedit incapabile să riposteze, iar Marco Dulca şutează cu latul pe lângă poarta lui Grosz. Urmează recitalul lui Daniel Constantin Florea care, în min. 34, marchează cu o frumoasă lovitură de cap, dublând avantajul Chindiei, pentru ca după doar trei minute, să înscrie cu latul, din cădere, în poarta goală. În final de repriză, în min. 42, Chunchucov are şi el o ocazie, iar acelaşi Florea putea să aibă hattrick, dar mingea expediată de acesta a depășit poarta. Ultimul cuvânt al primei părți l-au avut cei de la Gaz Metan. Avram a încercat în minutele de prelungiri să îl învingă pe Căbuz, dar Chindia a intrat cu trei goluri avans la vestiare. După pauză, intră pe gazon Matricardi, unul dintre puţinii jucători rămaşi la Mediaş din garda veche, omul care ne aducea înfrângerea în tur. În min. 48, Francisco Junior și-a încercat șutul de la mijlocul terenului, dar mingea a trecut pe lângă poarta noastră, apoi Passaglia a vrut să îl surprindă pe Grosz, dar acesta a fost la post și a prins fără emoții. Era minutul 61, iar peste şase minute, noul intrat, Doru Popadiuc, şutează din unghi, dar nu reușeste să îl surprindă pe goalkeeper-ul ardelenilor. În minutul 77, Popadiuc marchează al patrulea gol şi ultimul al partidei, șutul său, deviat de un fundaş medieşean, învingându-l pe Grosz. Pițian a vrut și el să puncteze, dar mingea expediată de acesta a depășit transversala şi partida, fără emoţii, s-a încheiat. Au fost prima victorie cu 4-0 a Chindiei în cele trei campionare de liga I, întâiul gol în elită al lui Andrei Dragoş Şerban şi primul meci oficial al lui Denis Rusu la noi, jucător cu câteva prezențe în prima divizie, consemnate la U.T.A., aveam golaveraj egal, 23 marcate şi tot atâtea primite. Succesul a adus Târgoviștea la cota punctului 400 din istoria fotbalistică de primă divizie, în care urbea a jucat succesiv cu Metalul, C.S., C.F. Chindia și A.F.C. Chindia. În rest, ce să mai scriem, că la Mediaş a evoluat şi Dobrin? Evident, copia complet nereuşită a Marelui Gâscan era Gaspar Ramon Dobrin de la Gaz Metan, vai de steaua lui...

GAZ METAN MEDIAȘ - A.F.C. CHINDIA TÂRGOVIȘTE 0-4 (0-3)
Au marcat: ANDREI ȘERBAN, min. 5, DANIEL CONSTANTIN FLOREA, minutele 33 și 36 și DORU POPADIUC, min. 77.
GAZ METAN: Grosz – Kanda, Avram (min. 46 Matricardi), Mathaus, Maxim – D. Iancu (min. 83 Noian), Harfas (min. 46 Francisco Junior) – Șteau (min. 46 Tala), Ursu (min. 75 Covaci), Costea – Gaspar. Antrenor: Flavius Boroncoi.
A.F.C. CHINDIA: Căbuz – Butean, Pițian, Iacob, Roumpoulakou - A. Șerban (min. 80 Rusu), Dulca (min. 84 Atanase), Passaglia (min. 84 Cantave), Sila - D.Florea (min 80. Kocic), Chunchukov (min. 62 Popadiuc). Antrenor: Emil Săndoi.
A arbitrat la centru Szabolcs Kovacs (Carei), ajutat la cele două linii de  Romică Bîrdeş (Piteşti) și Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj). Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova). Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) – C.C.A. și Ion Marin (București) – L.P.F. 

Daniel Florea a fost ales în echipa etapei cu motivația: „Vârful târgoviştenilor, aflat la al zecelea sezon în Liga 1, şi-a trecut în cont alte două goluri”. Gata, era final de campionat, competiția de regularitate!

Clasament final Liga I după tur-retur, ediția 2021-2022

  1 C.F.R. Cluj         30 24   4   2 48 16 32 76
  2 F.C.S.B.                 30 18   8   4 53 28 25 62
  3 U. Craiova         30 16   6   8 55 29 26 54
  4 Farul Constanța         30 14   6 10 42 21 21 48
  5 F.C. Argeș         30 14   6 10 28 22    6 48
  6 F.C. Voluntari                30 13   8   9 30 27    3 47
  7 F.C. Botoșani         30 11 13   6 33 27    6 46
  8 U.T.A. Arad         30   9 13   8 24 20    4 40
  9 F.C. Rapid         30   9 13   8 34 31    3 40
10 Sepsi OSK         30   9 12   9 33 29    4 39
11 A.F.C. Chindia         30   8 11 11 23 23    0 35
12 F.C.U. Craiova         30   8   9 13 31 35   -4 33
13 C.S. Mioveni         30   6 11 13 19 35 -16 29
14 F.C. Dinamo         30   4   5 21 24 66 -42 17
15 Academica Clinceni 30   3   5 22 21 64 -43 14
16 Gaz Metan Mediaș** 30   6   6 18 21 46 -25   2
** echipă penalizată cu 22 puncte

Clasament intermediar play-off

  1 C.F.R. Cluj         38
  2 F.C.S.B.                 31
  3 U. Craiova         27
  4 Farul Constanța         24
  5 F.C. Argeș         24
  6 F.C. Voluntari                24*
* echipă care a terminat cu punctaj impar și a beneficiat de rotunjire în sus

Clasament intermediar play-out
                
  1 F.C. Botoșani         23
  2 U.T.A. Arad         20
  3 F.C. Rapid         20
  4 Sepsi OSK         20*
  5 A.F.C. Chindia         18*
  6 F.C.U. Craiova         17*
  7 C.S. Mioveni         15*
  8 F.C. Dinamo           9*
  9 Academica Clinceni   7
10 Gaz Metan Mediaș**   1
* echipele care au terminat cu punctaj impar și au beneficiat de rotunjire în sus
** echipă penalizată cu 22 puncte la finalul campionatului regular


Sezonul 2021-2022, cel de regularitate, a fost unul mai slab decât în precedentul campionat, tur încheiat pe poziţia a 11-a, cu mult mai slab faţă de locul 6, de play-off, cu un an înainte, retur pe 11, faţă de clasarea pe 7 în primăvara anului 2021. O echipă schimbată, fără patru titulari, Aioani, Dumitrașcu, Rață, Pițian şi, ulterior, lipsită de un alt jucător de bază, Cornel Dinu, accidentat grav, după nouă etape, în timp ce Dulca, Iacob, Celea şi Căpuşă jucau din ce în ce mai prost. Într-adevăr, a revenit   Corbu şi nou-veniţi Căbuz şi Popadiuc au confirmat parţial. Nu a fost, însă, de ajuns, ceilalţi transferaţi neaducând calitate în jocul echipei. În retur a dispărut Cristi Neguț, apoi, în final, şi Daniel Popa, iar dintre cei nou-apăruţi doar Passaglia, Butean şi Sila au mai adus câte o firavă rază de soare, dar una peste alta, nu s-au dovedit nici ei certitudini. Mare noroc cu Daniel Florea în penultima etapă, când a reuşit să marcheze golul victoriei după ce portarul Aradului apărase mingea trimisă spre gol tot de el şi multă baftă am avut cu falimentul Mediașului care ne-a permis să-i învingem cu 4-0 chiar la ei acasă altfel, o partidă cu echipa de seniori pe care o aveau doar cu câteva etape înainte nu ar fi fost foarte facilă, ci extrem de dificilă. Fără cele şase puncte obţinute în ultimele două runde ale returului riscam să încheiem pe loc de baraj, aşa, după înjumătăţirea punctajului, eram la trei lungimi de undă avans de Mioveni, prima ocupantă a locului ce oferea şansa de a evolua pentru supravieţuire în două meciuri cu o echipă de liga a doua. După numărul de jocuri, primul 11 al campionatului tur-retur era format din Căbuz-Corbu, Căpuşă, Iacob (Celea), Dulca, Popadiuc, Florea, Popa, Neguț, A. Şerban (M. Şerban).


Concluzia: victoriile din penultima şi ultima rundă a returului vor fi excelente dacă ne vor aduce evitarea barajului, unde totul era posibil, inclusiv retrogradarea, ştiţi păţania lui Hermannstadt din vara anului 2021, dar ce vom spune dacă nu va fi aşa? Eram înaintea competiţiei de play-out, aveam mari emoţii și speram, totuşi, ca ultimele două succese să ne ajute.

Ultima impresie (nu) contează.


***

BIBLIOGRAFIE


Pentru realizarea acestui capitol am folosit articole şi fotografii din Uzina şi Ogorul, Târgoviște - Mic îndreptar turistic, 1966, cartea Târgoviște - Ion Vasiliu, 1969, Județele patriei – Dâmbovița, 1980, Târgoviște - Ghid de oraș, 1982, Publiturism, Albumul Târgoviștea de altădată, Gazeta Sporturilor, Almanahul Flacăra, Revista Flacăra, Revista Urzica, Jurnal de Dâmboviţa, Ziarul Hunedoreanului, ProSport, Liga2.prosport.ro, ziarullumina.ro, transfermarkt.ro, cinemagia.ro, Aarc.ro, facebook.com/AFC Chindia Oficial, https://www.facebook.com/ajfDBofficial, https://www.facebook.com/ChindiaTargoviste pagina suporterilor, facebook.com/cetateatargoviste1396, adevarul.ro, hotnews.ro, sport.ro, fanatik.ro, arenavalceana.ro, realitateadegorj.net, panduriics.ro, sportcampina.blogspot.com, ziarulargesul.ro, arges-stiri.ro, romaniansoccer.ro, telegrama.ro, observatorcl.info, nicolaedobrin.ro, fotbal-arena.ro, click.ro, ziare.com, frf.ro, royaltv.ro, ilfovsport.ro, valahiamedia.ro, bazarmedia.ro, dambovitanews.ro, gazetadambovitei.ro, antenadambovita.ro, damboviteanul.com, dambovita24.ro, dbonline.ro, sportimpact.ro, dambovitapenet.ro, ziardambovita.ro, libertatea.ro, paginademedia.ro, baschet.ro, mediafax.ro, agerpres.ro, facebook.com/targovisteainimagini.ro, https://www.facebook.com/muzeuldefotbal, https://www.facebook.com/RapidOldBoys, http://sanuuitam.blogspot.com/ dbsport.ro, ripostapenet.ro, infotgv.ro, voceadambovitei.ro, targoviste.info, targovistelive.ro, alecsvlad.ro, mapio.net, facebook.com/Chindia Targoviste, http://artinfonews.ro, https://www.facebook.com/ChindiaJurasicPark/, https://www.bugetul.ro/, http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/, dicogs.com, playmakerstats.com, Targoviste.ro, http://www.ucv1948.ro/,  http://imagoromaniae.ro/, facebook.com/Targovistea in imagini - fotografii si carti postale, https://www.facebook.com/targovisteainimagini.ro, bluelions.ro, https://www.fanpop.com/, gsp.ro, premium.gsp.ro, prosport.ro, http://www.fc-sheriff.com/, https://oraexactainfotbal.ro/,  B1TV, Prima TV, National TV, MDI TV, Partener TV, columnatv.ro, stirileprotv.ro, tvr.ro, digisport.ro, digi24.ro, dolce-sport.ro, look tv sport și look plus, telekomsport.ro, fotbaljudetean.info, facebook.com/Commando Dracula, facebook.com/Cavalerii Cetatii, stiridb.ro, lobbyandadvocacy.weebly.com, https://www.facebook.com/csbradu, fchermannstadt.ro,  www.catavencii.ro, Compania Națională de Investiții, Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, Facebook-C.S.M. Târgoviște, Editura Bibliotheca Târgoviște, o parte dintre publicaţii fiind găsită în colecţiile Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, prin bunăvoinţa doamnelor Cristina Papoe şi Magdalena Toma şi la Direcţia Judeţeană Dâmboviţa a Arhivelor Naţionale.  

De mare ajutor mi-a fost ploieşteanul Romeo Ionescu, cel mai bun statistician român al fotbalului de pretutindeni, prompt şi exact la fiecare solicitare a mea în toată această perioadă.

Am utilizat fotografiile și imaginile realizate de domnii Mişu Avanu, Nicu Milea, Gheorghe Ilinca-Moreni, Gheorghe Tache, Ion și Florin Petheu, Ion Scârlea, Gheorghe Safta, Mircea Scorțeanu-Câmpina, Liviu Gligoraș, Nicu Roşu, Ionuț Parghel, Eduard Găiseanu, Cristian Dudea, Marius Tudor, Marian Sterea, Cezar Brașoveanu, Daniel Dumbravă, Adi Moga, Iustin Crăciun-Valea Lungă, Robert Slămnoiu, Bogdan Huzui, Cătălin Clopotaru, Florian Radu, Marin Zamfiroiu, Andrei Delureanu, Răzvan Păsărică, Gheorghe Flușter, Cristian Preda, Alexandru Dobre, Florin Kirițescu, Florian Ispas-www.fotoart-studio.ro, Gabriel Boriga, Liviu Mânecan-București, Nicolae Stanciu-Hunedoara, caricaturile semnate de domnii Matty, Neagu Rădulescu, Alexandru Clenciu,  Romulus Scarlat-SIR, fotografii de pe Facebook şi din colecţiile personale ale oamenilor implicaţi în fotbal.


MULŢUMESC TUTUROR!


Gabriel Degeratu







Postări populare de pe acest blog

FOTBAL SUB TURNUL CHINDIEI, VOL. IV, CAP. 53, COMEDIE? SAU DRAMĂ? (Liga 2, după 15 etape, ediția 2023-2024)

FOTBAL SUB TURNUL CHINDIEI, VOL. IV, CAP. 52, 13 CU GHINION (play-out ediția 2022 – 2023)

FOTBAL SUB TURNUL CHINDIEI, VOL. IV, CAP. 51, O FURTUNĂ ÎNTR-UN PAHAR CU APĂ (returul ediției 2022 – 2023)